Marie Monge: Am vrut ca „Joueurs” să fie un film de gen, dar cu o latură documentară
https://www.ziarulmetropolis.ro/marie-monge-am-vrut-ca-joueurs-sa-fie-un-film-de-gen-dar-cu-o-latura-documentara/

„Am vrut să fie un film de gen, dar cu o latură documentară”, a spus la Bucureşti tânăra regizoare franceză Marie Monge despre debutul său, „Joueurs” („Joacă-te cu focul!”), care îi are în distribuţie pe Tahar Rahim şi Stacy Martin. Filmul este acum disponibil în cinematografe.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 mai 2019

Prezentat în premieră mondială în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes în 2018, „Joueurs” este primul film al tinerei regizoarei Marie Monge. Ea a fost prezentă la Festivalul Filmului Francez din România, unde lungmetrajul a fost inclus în competiţia dedicată tinerilor cineaşti şi a putut fi văzut în premieră, înaintea lansării sale în cinematografe de către Transilvania Film la 17 mai.

Când Ella (Stacy Martin) îl întâlnește pe Abel (Tahar Rahim), viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devoratoare.

Marie Monge a stat de vorbă cu publicul după proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, iar Ziarul Metropolis a selectat cele mai interesante lucruri pe care le-a spus despre filmul său.

despre cum a ajuns să fie interesată de lumea subterană a Parisului cercurilor jocurilor de noroc

Aveam un prieten care era jucător. Știam că joacă. Într-o seară am descoperit că joacă foarte aproape de locul unde stau eu. A intrat pe o ușă pe lângă care eu treceam în fiecare zi fără să știu ce este dincolo de ea. În acea seară am decis să îl urmez. Era ca în film, cu scări pe care cobori. Am reconstituit locul în cartierul în care am filmat. Am descoperit o lume realmente paralelă.

Nu erau locuri ilegale, nu erau clandestine, dar erau locuri secrete, ascunse. Trebuia să fii membru ca să ai acces. În astfel de locuri se simțea un fel de febră, de surescitare palpabilă, care te contamina de când intrai. Era o mare varietate culturală, de vârstă, de profil, de comunitate, de oameni care în viața de zi cu zi nu se întâlnesc niciodată, dar care acolo, în jurul mesei, trăiesc același lucru.

În acea seară am încercat să joc, dar am pierdut de mai multe ori. Fumând la bar, am întâlnit oameni care mi-au spus poveștile lor. Așa a început. Sunt profiluri foarte diverse, dar există o atmosferă flamboaiantă, destul de romanescă. Acest personaje și poveștile lor mi s-au părut suficient de interesante pentru a face un film.

Avem 22 de ani când am mers acolo. Odată cu trecerea timpului, cercurile, care sunt o excepție pariziană, s-au închis unul după altul. Am făcut un fel de muncă de documentarist, întâlnind și intervievând jucători din diverse cercuri care începeau să se închidă. Am simțit un fel de urgență de a surprinde această lume în primul meu film, înainte ca ea să dispară complet.

despre dependenţă (în acest caz, dependenţa de jocuri de noroc)

De la început am știu că subiectul va fi dependența. Indiferent de tipul de dependență, există același drum, aceleași etape. Când am început să scriu, aveam nevoie de un unghi mai intim.

Era important să arăt că relația lor nu este una de victimă şi vinovat. Întotdeauna există un co-dependent, care intră la rândul său în acest joc și care alimentează dependența. Devine complice la această dependență. Este o spirală în care sunt angrenați amândoi.

despre alegerea actorilor Stacy Martin și Tahar Rahim

Am scris scenariul cu Stacy în minte, pentru că am văzut „Nymphomaniac” (2013, r. Lars von Trier – n.r.) și am avut șansa de a o întâlni după o săptămână. Mi-a plăcut foarte mult. Nu aveam încă un scenariu pe care să i-l dau să-l citească, dar tânăra pe care tocmai o întâlnisem m-a inspirat foarte mult. Are grație, transmite emoţie și în același timp are și mister.

Tahar a venit după aceea. Îl cunoșteam, dar nu mă gândeam la el. De fapt, când scriam, nu mă gândeam la nimeni.

Personajul dependentului era deja destul de bine conturat. Însă trebuia să găsesc nu doar un bun actor, ci unul care să formeze cu Stacy Martin un cuplu inedit și în același timp un cuplu credibil. Trebuia un actor care să arate ca și cum ar cunoaște legea străzii, ca și cum ar fi din această lume.

Îl cunoașteam pe directorul de casting de la „Un prophète” (2009, Jacques Audiard – n.r.), care mi-a spus că nu știe dacă rolul ar fi pentru Tahar, dar că e genul de film pe care i-ar plăcea să îl vadă.

I-am trimis scenariul, apoi ne-am întâlnit foarte repede. Ne-am înțeles imediat. Am văzut în el lucruri pe care nu le-am mai văzut în filmele sale precedente, dincolo de șarm.

Se „aruncă” în personajul său, are profunzime, merge departe în întunecimea lui, dar are în același timp și ceva juvenil, un tip de sinceritate și de inocență care iluminează personajul.

Sunt doi actori foarte diferiți, dar au ceva în comun – imprimă personajelor un tip de copilărie, de puritate.

despre filmul de gen şi despre morală

M-a interesat ideea ca filmul să devină unul de gen, să devină tot mai romanesc, pe măsură ce realitatea acaparează personajele. Și ajungem la ceva întunecat.

Nu am avut deloc dorința de a face un film moralizator. Nu pot judeca personajele și să ofer vreo lecție morală. Ideea filmului este de a spune povestea din interior, și nu de a avea o judecată din exterior. Am vrut să se facă simțită complicitatea dintre ei.

Actele lor sunt reprobabile, dar personajele nu pot fi condamnate. Ideea filmulul a fost, dimpotrivă,  să urmăresc povestea acestor personaje, să trecem împreună cu ele prin aceste etape, pentru a încerca să le înțelegem, și nu să le judecăm.

despre Parisul din film

Vedem puțin din străzi, din unele cartiere. Dar e vorba de oameni care se retrag din lume. Sunt oameni care coboară în „măruntaiele” Parisului. Nu este Parisul pe care îl cunoaștem. Este o cartografie intimă și subterană.

Cartierul din film este cartierul în care locuiesc. Este un cartier care îmi place mult, dar care trece printr-o mutație extrem de rapidă. Este pe cale să se transforme. Am încercat să filmăm acest Paris înainte ca el să dispară complet.

Pentru mine, un oraș nu înseamnă doar simbolurile lui. Oamenii sunt cei care fac un oraș. Ideea a fost de a filma oamenii care trăiesc în oraș.

Există o latură aproape documentară, în sensul că clienții restaurantelor şi cafenelelor sunt chiar clienți reali, jucătorii sunt adevărați jucători, angajații sunt angajați reali. Am dorit să surprindem energia orașului.

 

Prezentat în premieră în România în cadrul Festivalului Filmului Francez, „Joueurs” („Joacă-te cu focul!”, 2018) a intrat în cinematografe la 17 mai, fiind distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.