„Mariţa”. Tatăl şi fiii
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-tatal-si-fiii/

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 decembrie 2017

Într-una din cele mai reuşite secvenţe din „Mariţa”, foarte aproape de final, camera de filmat este plasată la marginea unei şosele, între trei maşini parcate. În dreapta, în afara cadrului, sunt cele două maşini noi cu care se pregătesc să plece cei trei fii (jucaţi de Alexandru Potocean, Bogdan Dumitrache şi Andrei Huţuleac), iar în stânga, Dacia albă şi veche (numită, afectiv, Mariţa) a tatălui colecţionar de timbre (Adrian Titieni, într-unul din cele mai bune din numeroasele sale roluri).

De pe aleea care dă în şosea şi care duce spre vila închiriată unde familia destrămată a petrecut împreună o seară şi o noapte din preajma Crăciunului, vine mama (Ana Ciontea, excelentă), care, în loc să se îndrepte spre maşina unuia dintre fii (aşa cum stabiliseră cu toţii că vor pleca), o ia, încet, spre Dacia fostului soţ.

Este un gag spectaculos, pur cinematografic: la început iese în evidenţă comicul situaţiei – mama e strigată de fiul cel mare (pe care nu îl vedem, ci doar îi auzim vocea din afara cadrului), îşi dă seama de greşeală, aşa că face cale întoarsă, uşor stânjenită.

Imediat însă secvenţa induce o emoţie puternică – gestul involuntar al mamei traduce, de fapt, subconştientul: pe de o parte, e un reflex exersat în atâţia ani de căsnicie care nu se uită uşor şi, pe de altă parte, sugerează un regret şi o potenţială dorinţă impulsivă de reunire, alimentată de atmosfera calmă de la cina din seara precedentă (prelungită în noapte cu o „băută” între tată şi fii).

„Mariţa”, regizat de Cristi Iftime pe un scenariu scris împreună cu Anca Buja, e plin de astfel de mici gesturi care poartă cu ele şi o nostalgie foarte subtilă, abia exprimată şi mai mult sugerată, a personajelor după un trecut în care erau împreună: în cazul celor trei fii (cel mai mare, jucat de Dumitrache, e căsătorit şi are la rândul lui un băiat), după copilăria iremediabil pierdută, iar în cazul părinţilor – după fosta căsnicie (una, însă, deloc idilică, aşa cum lasă de înţeles comportamentul şi povestirile, pe alocuri deşucheat-exagerate, ale tatălui).

De pildă, în seara reîntâlnirii, personajul lui Potocean ia o pauză de la discuţiile din familie de la masă şi se întinde pe o canapea în salon, iar camera de filmat îi urmăreşte cu discreţie mişcarea, rămânând mai multe secunde asupra sa, înainte de a-l părăsi şi a reveni la restul personajelor.

Gestul firesc al căutării unui scurt răgaz de odihnă după un drum obositor cu maşina, iarna, în vechea Dacie a familiei, alături de tatăl pe care nu l-a mai văzut de mult şi care i-a tot povestit, hâtru-lăudăros, de aventurile sale cu femei de după (dar chiar şi de dinainte de) divorţ, înseamnă, aici, mai mult.

Este sugerarea unei alte dorinţe refulate, aceea de a regăsi ceva din posibila căldura familială de altădată, şi face racordul cu prima secvenţă a filmului, în care tânărul jucat de Potocean avusese o ceartă cu iubita (Nicoleta Hâncu), motiv pentru care şi petrec Crăciunul separat, fiecare cu propria familie. După două războaie emoţionale – unul cu iubita şi altul cu tatăl -, el caută un moment de linişte, a cărui punere în scenă accentuează, însă, sentimentul de singurătate.

Această ceartă de cuplu de la început – filmată într-un lung şi intens plan-secvenţă şi într-un cadru în care personajele sunt văzute, într-un mic dormitor, printr-o uşă deschisă, ceea ce contribuie la extraordinara acumulare a tensiunii – şi discutaţia de la telefon de la final pe care acelaşi personaj jucat de Potocean o are, pe drumul de întoarcere, cu iubita sa, ca semnal al reinstalării în rutina unei relaţii nu foarte fericite dar acceptate ca atare, nuanţează, în ochii spectatorului, reproşurile pe care tânărul le face tatălui: viaţa e mai complicată şi nu e atât de uşor să îi judecăm pe cei din jur, şi cu atât mai puţin pe părinţi (la masa de familie, fiul cel mare are de asemenea mici înţepături cu soţia – nici relaţia lor nu pare strălucită).

Sigur, se poate reproşa că simbolul unei Dacii vechi, folosită pentru a sugera ancorarea tatălui (şi a celorlalte personaje) în trecut, este uşor uzat şi chiar facil (la fel ca pasiunea protagonistului lui Titieni de a colecţiona timbre). Însă Iftime reuşeşte să transforme acest clişeu într-o realitate: felul în care e construit personajul, cu ale sale poveşti simpatic-extravagante şi prin plasarea sa într-un mic oraş de provincie, face ca acest artificiu de scenariu să devină credibil dramaturgic.

„Mariţa” se bazează într-o mare măsură pe reuşita jocurilor actoriceşti şi a dialogurilor: este un film în care se vorbeşte (şi, ca o contragreutate la gravitatea situaţiei unei familii destrămate şi pentru a fugi de adevăruri greu de spus, se râde) foarte mult, şi tocmai de aceea scurtele momente de tăcere au un impact emoţional mai mare.

Această naturaleţe a interpretărilor şi a replicilor este, bineînţeles, meritul lui Iftime, care, în plus, are curajul de a folosi unul din cele mai des întâlnite instrumente din Noul Cinema Românesc post-2000 – planul-secvenţă.

„Mariţa” este construit din lungi planuri-secvenţă, fără ca această alegere regizorală să fie gratuită sau semnalul unei lipse de inventivitate: ea permite spectatorului să petreacă mai mult timp cu personajele, să se apropie de ele, să le observe comportamentul în continuitatea gesturilor fireşti, familiare, şi felul de a fi. O astfel de abordare lasă timp pentru ca trecutul să invadeze – discret, dar la vedere – prezentul, confruntându-l, într-un inteligent amestec între două perioade din viaţa personajelor. De aici şi nostalgia ce străbate acest debut încurajator, care arată că estetica realistă a Noului Cinema Românesc are încă resurse, deşi mulţi i-ar dori (sau îi prevăd) sfârşitul.

„Mariţa” nu se mulţumeşte să surprindă doar evenimente din lumea exterioară, ci le dublează pe acestea cu evenimente din lumea interioară a personajelor: memorie depozitată în poveştile pe care le spun personajele, în gesturile lor reflexe. M-a interesat ca aceste momente de declic, de plonjare înspre trecut să se deplieze cât se poate de firesc din prezent şi după aceea să se disipeze în acelaşi prezent. De aceea am folosit cadre secvenţă – Cristi Iftime (într-o declaraţie pentru Ziarul Metropolis)

 

04
/03
/16

Spectacolul „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci, de la Teatrul Metropolis, are tangenţe cu lumea filmului, iar Tudor Jurgiu semnează proiecţiile. Regizorul povestește despre cinematografia de consum, despre studenții săi de la Scenaristică și despre recitirea basmelor lui Petre Ispirescu.

03
/03
/16

Un destul de reuşit horror scurt plasat în două apartamente de bloc şi într-o lume (post)apocaliptică. O tentativă de transpunere pur vizuală a teribilei legende româneşti a moroiului. Şi un exerciţiu alb-negru pe tema morţii.

03
/03
/16

Miracolul din Tekir se lansează pe 4 martie în cinematografele din România. “O metaforă a creației, acolo unde este creație este mister, credință și speranță”, după cum declară regizoarea Ruxandra Zenide, „Miracolul din Tekir” o are ca protagonistă pe Dorotheea Petre, în rolul Marei, o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului.

03
/03
/16

În numai câteva zile de la lansare, trailerul viitorului documentar biografic despre van Gogh a înregistrat aproape o jumătate de milion de vizualizări. Agitata existență a pictorului olandez Vincent Van Gogh și opera acestuia prind viață într-o peliculă spectaculoasă. „Loving Vincent” va fi primul film realizat în totalitate prin tehnica transformării picturii în ulei în animație, asigură autori ineditului proiect.

02
/03
/16

„Drumul meu către actorie a fost firesc, crescând în teatrul de operetă, unde era tatăl meu, Emil Popescu, și mama... Cumva, se transmite genetic acest microb. E un microb pe care-l poartă părinții și, evident, îl transmit și copiilor” – Emilia Popescu. Născută pe 2 martie 1966, la București, îndrăgita actriţă împlineşte astăzi 50 de ani.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

02
/03
/16

Devon Terrell, un tânăr actor debutant, îl va interpreta pe președintele SUA, Barack Obama, într-un film independent regizat de Vikram Gandhi. Filmul, care se va intitula "Barry", relatează anii de studenție ai lui Obama la New York, la începutul anilor 80.

02
/03
/16

Cele cinci filme nominalizate anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune se văd iarăși la Festivalul Internațional de Film NexT (7-11 aprilie), în cadrul programului Oscars Night. Proiecția are loc vineri, 8 aprilie, începând cu ora 20.30, la CinemaPro din București. 

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Vedeta incontestabilă a acestor zile, actorul Leonardo DiCaprio, proaspăt premiat cu un Oscar pentru Cel mai bun rol masculin, pentru „The Revenant”, crede că în ultimă instanță banii și succesul nu aduc fericirea. Vă prezentăm în zece citate felul cum vede viața Leonardo di Caprio.

29
/02
/16

”Filme pentru liceeni” este locul în care filmele bune se simt ca la ele acasă. Anul acesta, elevii și cadrele didactice din 13 orașe vor viziona filmul de debut al regizorului Mathieu Vadepied,”Trăiește din plin”/ ”La vie en grand”: un film fulminant, care alternează între realismul și fantezia unui ghetto parizian.

29
/02
/16

Fiul lui Saul / Son of Saul (Ungaria) a fost desemnat câștigător al Premiului Oscar la categoria Cel mai bun film străin. Levente Molnár, actor laTeatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film, care va putea fi văzut din 11 martie în cinematografele din România

28
/02
/16

Ajuns la cea de-a 10-a ediție, Festivalul Internațional de Film NexT aduce și anul acesta în fața publicului românesc cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise.