Marţi, în Bucureşti: Va fi lansat volumul „Joseph Anton. Memorii”, de Salman Rushdie
https://www.ziarulmetropolis.ro/marti-in-bucuresti-va-fi-lansat-volumul-joseph-anton-memorii-de-salman-rushdie/

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti. Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Cel mai recent volum al scriitorului Salman Rushdie, „Joseph Anton. Memorii”, apărut în limba română în colecţia „Biblioteca Polirom”, va fi lansat oficial marţi, la Bucureşti.

Cartea „Joseph Anton. Memorii” va fi lansată în cadrul unui eveniment organizat marţi, de la ora 19.00, la Librăria Adevărul din strada Doamnei, numărul 27-29 , potrivit unui comunicat al editurii Polirom.

Volum „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba engleză şi notele fiind semnate de Dana Crăciun.

La eveniment vor participa scriitorul Radu Paraschivescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom. Moderatorul evenimentului va fi Cezar Paul-Bădescu.

La 14 februarie 1989, de Ziua îndrăgostiţilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la BBC, care i-a spus că fusese „condamnat la moarte” de ayatollahul Khomeini. Atunci a auzit pentru prima dată cuvîntul fatwa. Ce crimă comisese? Era autorul romanului intitulat „Versetele satanice”, acuzat că ar fi fost „împotriva Islamului, a profetului şi a Coranului”.

Aşa începe aventura extraordinară prin care un scriitor a fost obligat să intre în subterană, să se mute în permanenţă dintr-o casă în alta, sub protecţia echipelor înarmate de poliţie. I s-a cerut să aleagă un pseudonim pe care poliţia să-l poată folosi. S-a gândit la scriitorii lui preferaţi şi la diverse combinaţii între numele lor; atunci i-a venit ideea: Conrad şi Cehov – Joseph Anton.

Cum trăiesc un scriitor şi familia sa cu ameninţarea morţii deasupra capului, mai bine de nouă ani? Cum poate acel om să-şi vadă de scris? Cum se îndrăgosteşte el şi, mai ales, cum îi trece? Cum îi modelează disperarea acţiunile şi gîndurile, ce anume îl împiedică să-şi îndeplinească destinul, cum învaţă să-şi înfrunte duşmanii?

În volumul „Joseph Anton. Memorii”, Salman Rushdie spune pentru prima dată această poveste: povestea uneia dintre cele mai importante bătălii date pentru libertatea cuvântului în vremurile noastre. El vorbeşte despre realitatea, câteodată întunecată, câteodată amuzantă, a convieţuirii cu poliţişti înarmaţi, despre legăturile strânse care s-au format între el şi cei care-l protejau, despre lupta lui pentru a obţine înţelegerea şi sprijinul guvernelor, ale şefilor de agenţii de securitate, ale directorilor de editură, ale jurnaliştilor şi ale celorlalţi scriitori şi, în fine, despre cum şi-a recâştigat libertatea.

Potrivit editurii Polirom, „Joseph Anton. Memorii” este o carte de o onestitate şi o directeţe ieşite din comun, convingătoare, provocatoare, emoţionantă şi de o importanţă vitală. Şi aceasta pentru că Salman Rushdie a trăit primul act al unei drame ce se petrece încă, în fiecare zi, în toată lumea.

Salman Rushdie este autorul a şaisprezece cărţi, printre care „Copiii din miez de noapte”, roman câştigător al Booker Prize în 1981, al „Booker of Bookers” în 1993 şi, în 2008, al „Best of Booker”. „Ultimul suspin al Maurului” a câştigat Whitbread Prize în 1995 şi Premiul Aristeion pentru literatură, al Uniunii Europene. În 2007, Salman Rushdie a fost învestit cu titlul de cavaler al Marii Britanii pentru servicii aduse literaturii. Este membru al Royal Society of Literature şi Comandor al Ordre des Arts et des Lettres.

Scriitorul Salman Rushdie a povestit – într-un interviu acordat la Londra şi publicat în 18 septembrie – despre modul în care şi-a scris memoriile, care au ca punct central perioada în care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini. Deşi povestea lui a ţinut prima pagină a ziarelor, scriitorul prezintă, acum, varianta sa.

În interviu, Salman Rushdie vorbeşte despre motivele pentru care scriitorii sunt primii care trebuie să fie reduşi la tăcere de un regim tiranic, despre cei care l-au ajutat în, probabil, cea mai neagră perioadă a vieţii sale, despre motivele pentru care „Versetele satanice”, cel mai ambiţios volum al său, are, în sfârşit, destinul unei cărţi obişnuite şi, nu în ultimul rând, despre cum poţi afla dacă eşti sau nu urmărit de o maşină pe autostradă.

Salman Rushdie a spus că nu crede că volumul său de memorii va supăra pe cineva, aşa cum s-a întâmplat cu „Versetele satanice”.

„Adică este povestea vieţii mele, de ce ar supăra pe cineva? Încerc să vorbesc foarte corect despre oameni. Mulţi oameni ştiu ce este în carte. Ideea este că să spui adevărul înseamnă să spui adevărul şi, dacă am de ales între a spune adevărul şi a nu supăra câţiva oameni, voi spune adevărul. Cred că au existat oameni care s-au purtat foarte bine şi este minunat să recunosc asta şi să vorbesc despre asta, oameni care s-au purtat cu foarte multă graţie, care au fost prieteni loiali, oameni cu principii din industria editorială sau din alte domenii şi au fost oameni care s-au purtat rău şi asta este tot. Încerc să spun povestea în întregimea ei. Dar cred că, probabil, persoana cea mai criticată din carte sunt eu. Asta a fost cel mai greu la realizarea cărţii. Dar asta trebuia să se întâmple. Trebuie să fii cel mai sever cu propriile acţiuni, cu propriile alegeri, altfel pare că îţi găseşti scuze. Dacă tu eşti singurul perfect şi restul din jurul tău sunt plini de defecte… în primul rând, nu vor citi mulţi o asemenea carte, pentru că cititorii nu vor crede povestea.

Trebuie să îi arăţi cititorului că te cunoşti, că te cunoşti în toate situaţiile, în situaţii de slăbiciune sau de putere. Trebuie să fii în stare să spui: „Îmi doresc să nu fi făcut asta” sau „Îmi doresc să nu fi spus asta” sau „Ar fi trebuit să fac asta mai devreme” sau „Nu ar fi trebuit să fac asta deloc”. Trebuie să fii capabil să scrii într-o asemenea manieră încât aceste lucruri să fie evidente. Mi-am spus: „Uite, nimeni nu te obligă să scrii cartea asta. Dar, dacă o vei scrie, nu poţi fi apărat. Trebuie să fii «ne-apărat»”. A trebuit să scriu această carte fără niciun fel de armură. Şi, dacă am folosit metoda asta asupra mea, m-am gândit că asta îmi va da dreptul să am aceeaşi abordare şi asupra restului oamenilor. Sunt câteva lucruri în această carte depre oameni care au spus lucruri despre mine în public care nu au fost foarte amabile. De data asta, este rândul meu să dau replica”, a spus scriitorul.

 

Sursa: Mediafax

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.