„Perfecţiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poţi doar să visezi la următorul pas, sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri.”
Un articol de Monica Andronescu|5 iulie 2024
Mikhail Baryshnikov n-a fost prezent pentru prima dată la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. E un loc unde vine cu plăcere și despre care în urmă cu câțiva ani spunea că e chiar mai mult decât Festivalul de la Edinburgh, pentru că atmosfera este cu totul extraordinară și pentru că-i place să se plimbe pe străzile din Sibiu.
La ediția din acest an, celebrul artist a fost prezent cu o producție inedită, „Not Once”, o instalație cu film, gândită și realizată de artistul emblematic Jan Fabre în colaborare cu Mikhail Baryshnikov și alături de Phil Griffin. O incursiune psihedelică în lumea unui artist…
Asemănat adeseori cu balerini celebri precum Vaslav Nijinski sau Rudolf Nureev, Mikhail Baryshnikov, care are un Glob de Aur în palmares, nu s-a limitat la baletul clasic și e recunoscut în lumea întreagă pentru apariții neobișnuite, imprevizibile, care i-au adus și mai multă faimă, precum rolul său din serialul „Sex and the City”, lucru care ulterior a atras filantropiști pentru organizația lui non-profit, Centrul de Arte Baryshnikov din New York, pe care l-a fondat în 2005. A lucrat cu George Balanchine și Frederick Ashton, dar și cu alți coregrafi contemporani precum Paul Taylor, Twyla Tharp și Mark Morris. New York-ul s-a transformat în „casa” pe care o mai părăsește din când în când pentru multiplele sale proiecte din Europa, unde lucrează cu regizori de renume.
Artistul care spunea cu tristețe și luciditate: „Ne mințim că mai avem atâta timp, dar, de fapt, nu mai avem”, a lucrat împreună cu Jan Fabre un proiect de o stranietate cu totul aparte, o incursiune într-un univers straniu, imposibil de cuprins și definit.
„Am piele de femeie, dar sunt bărbat. Am piele de ființă vie, dar sunt un suflet mort, în căutarea unui alt trup, pentru că mi-am părăsit trupul și nu-l mai găsesc”.
Cuvintele însoțesc imagini care se descompun și recompun ființe, în care pare că se întâlnesc toate tenebrele și toată istoria umanității. „Not Once” dezvăluie, prin intermediul a 11 încăperi imaginare dintr-o expoziție fotografică, relația platonică dintre un subiect și o femeie fotograf care, timp de ani buni, a manipulat corpul subiectului și l-a remodelat în diferite entități. Lucrarea multimedia explorează relația dintre artist, munca și viața sa, publicul său și, în cele din urmă, echilibrul dintre a da și a primi, dintre dependență și independență.
„Am trăit atâția ani, dar nu m-am gândit niciodată că va veni o zi când voi face parte dintr-o instalație de muzeu. E pentru prima dată. Îl știam pe Jan Fabre ca artist vizual de mulți ani și îi cunoșteam opera. Am fost surprins și flatat când el mi-a propus acest proiect. Mi-a spus că are în minte un text provocator, ceea ce m-a intrigat – de ce acest text și de ce eu?”, spunea Mikhail Baryshnikov. Iar instalația care a putut fi văzută permanent la Clubul Sportiv Școlar Sibiu, în Piața Teatrului, în timpul acestei ediții a FITS dedicate Prieteniei este ea însăși un răspuns la întrebările artistului. Plastica sa corporală, extraordinara forță de a transmite mesaje subliminal, totul a însemnat o călătorie în subconștient. „Lucrul cu el a fost o experiență intensă și fascinantă”, mai spune Baryshnikov. Lucrează ca un pictor, aruncă idei, încearcă lucruri, nu se teme să experimenteze. N-am mai lucrat așa niciodată”.
Filmul explorează o relație maladivă în care dependența și manipularea joacă un rol important, urmărește transformarea psihică și fizică, jocul pervers care guvernează relația dintre artist și corpul său, dintre artist și modelul său. Un tip de Pygmalion răsturnat, cu irizări din Dorian Gray, lucrarea multimedia folosește din plin mijloacele tehnice pe care le are la dispoziție și sondează straturi după straturi psihicul uman.
„L-am întâlnit prima dată pe Baryshnikov, în 2009”, povestește Jan Fabre. „M-au izbit ochii lui albaștri, hipnotici și personalitatea lui caldă”. Iar ochii albaștri, hipnotici, îi iei cu tine încă mult timp după ce ai văzut „Not Once”. „Înainte să-l întâlnesc, îl văzusem dansând în multe documentare și mi s-a părut că e un dansator care e mult mai mult decât un dansator”, a mai spus el. „Am văzut un performer care încarcă mișcarea cu spiritualitate și-i dă sens.”
Traseul care l-a adus pe Baryshnikov în acest punct a început demult, în Riga, în Letonia, acolo unde s-a născut într-o familie mai degrabă disfuncțională. Cu tatăl său nu s-a înțeles prea bine niciodată. În schimb cu mama lui a avut o relație specială, iar sinuciderea ei, la momentul când el era doar un adolescent, l-a marcat profund. „Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa să vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor… A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară să văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei că vreau să fiu și eu ca ei. Dansul este obsesia mea. Viața mea.” Așa își rezuma timpul și viața, artistul care și-a forțat corpul până la extrem și a suferit douăsprezece intervenții chirurgicale…
De ce l-a ales Jan Fabre pe Mikhail Baryshnikov pentru această lucrarea artistică ce a călătorit peste tot prin lume și s-a bucurat de un mare succes? „L-am văzut pe Dl. Baryshnikov performând live în Manchester”, povestește el. „Și m-am gândit imediat că textul meu „Not Once” ar putea să i se potrivească, pentru că ceea ce văzusem eu era un performer în acțiune, care încarna străvechea idee a metamorfozării, a transformării în altceva.”
Exact asta surprinde filmul, felul cum, trăind într-un univers închis, opera și artistul ajung să se confunde, să se contopească, iar corpurile să se topească unul în altul, ființa să se metamorfozeze, în căutarea unui altceva mai profund și mai adânc, până la disoluție. O poveste despre corp și corporalitate, despre ce e dincolo, despre punctul în care creația și creatorul ating linia orizontului.
@Phil-Griffin
