Mircea Cărtărescu pregăteşte un nou volum – „Anomaliile mele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-pregateste-un-nou-volum-anomaliile-mele/

Scriitorul Mircea Cărtărescu a declarat, la Bookfest, că pregăteşte o nouă carte, al cărei titlu în lucru este „Anomaliile mele”, pe care nu are de gând să o publice „înainte de un an de zile”, dar la care a scris peste 600 de pagini.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2014

Mircea Cărtărescu a fost prezent în weekend la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, pentru a participa la evenimentul de lansare a ediţiei de colecţie a trilogiei „Orbitor”, apărută la editura Humanitas. Alături de Mircea Cărtărescu, la evenimentul desfăşurat la standul editurii Humanitas a fost prezent şi scriitorul Gabriel Liiceanu. Mircea

Despre trilogia „Orbitor”, Mircea Cărtărescu a spus că „a fost o şansă şi un dar care mi s-a făcut”. „Orbitor a fost o uriaşă şansă. Mi-am dorit întotdeauna proiecte lungi, care să mă ţină activ”, a spus Mircea Cărtărescu, notează Mediafax.

Cu toate acestea, scriitorul a spus că nu se mai gândeşte „aproape deloc la Orbitor”. „Mă gândesc doar la cartea pe care o scriu acum”, a spus Cărtărescu. Despre noua sa carte, Mircea Cărtărescu a spus că aceasta stă pe fundaţia romanului „Orbitor”, având până în prezent peste 600 de pagini. „Este o carte asemănătoare cu ‘Orbitor’ şi totuşi divergentă, diferită”, a afirmat scriitorul.

Mircea Cărtărescu a precizat că în momentul în care a scris primul volum din „Orbitor” avea „sentimentul eşecului total”, dar redactorul de la editura Humanitas i-a spus că volumul este „Nostalgia la cub”. Iar acel moment a fost extrem de important, după cum a mărturisit scriitorul, pentru că era „într-o stare de deprimare artistică”.

Mircea Cărtărescu

mirceaMircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii.

În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Anul acesta, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea şi Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel.

Foto cu Mircea Cărtărescu – facebook

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.