Mos Craciun e o jigodie, o comedie horror de Andreea Bibiri
https://www.ziarulmetropolis.ro/mos-craciun-e-o-jigodie-o-comedie-horror-de-andreea-bibiri/

Godot Cafe Teatru vă invită, luni, 23 decembrie, de la ora 19.00, la avanpremiera spectacolului Mos Craciun e o jigodie, o comedie horror după textul companiei „Le Splendid”, regizată de Andreea Bibiri.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2013

Godot Cafe Teatru vă invită, luni, 23 decembrie, de la ora 19.00, la avanpremiera spectacolului Mos Craciun e o jigodie, o comedie horror după textul companiei „Le Splendid”, regizată de Andreea Bibiri.

Le Père Noël est une ordure (în original) este o piesă-cult, creată în Franţa, în 1979, de către membrii trupei de teatru Le Splendid.

Trei ani mai târziu, în 1982, regizorul Jean-Marie Poiré a realizat după acest text şi un film a cărei vizionare a devenit tradiţie în Franţa, în perioada sărbătorilor de iarnă.

La Paris, în Ajunul Crăciunului, Pierre şi Thérèse se află la birou, în tura de noapte. Voluntari dedicaţi, ei deservesc o linie telefonică de tip helpline pentru persoane singure şi deprimate.

Treptat, seara lor începe să se populeze cu musafiri nepoftiţi – Katia, un travestit aflat în depresie, şi Josette, o femeie însărcinată care fuge de logodnicul ei, Félix.

Acesta îşi face apariţia în costum de Moş Crăciun şi înarmat cu un încălţător, în căutarea lui Josette. Incidentele generate de aceste întâlniri sunt încontinuu punctate de apariţiile ”incomode” ale vecinului de imobil, domnul Preskovich.

Cu replici deochiate si umor caustic, Moş Crăciun e o jigodie este o poveste de sărbători incorectă politic, o fabulă urbană comică şi crudă în acelaşi timp, care acuză fără milă ipocrizia societăţii mic-burgheze faţă de marginali, de persoanele defavorizate.

O bijuterie a comicului francez, cu replici mitice şi situaţii incredibile!

Al doilea proiect al Andreei Bibiri ca regizor-actor, spectacolul îi reuneşte în distribuţie pe Oana Tudor, Pavel Bârsan, Radu Zetu, Laurenţiu Bănescu, Lucian Pavel şi Andreea Bibiri.

Mos Craciun

Afișul comediei Mos Craciun e o jigodie, realizat de Amandine Bănescu

Scenografia este semnată de Raluca Andreea Chelaru, iar mişcarea scenică de către Andreea Duţă. Traducerea a fost facută de Oana Tudor.

Viaţa e un animal monstruos care-i devorează fără milă pe cei slabi. E demonstrat statistic că depresivii se sinucid de două ori mai des decât ceilalţi.

Pentru a sparge acest zid al tăcerii o mână de oameni binevoitori au creat „Amicii Depresivului”. Pentru voi, depresivii, există astfel cineva care să vă asculte şi să vă răspundă. E foarte simplu: formaţi cuvântul DDMGPST sau 44877490432854570721342 iar noi, până şi în seara de Crăciun, vom găsi cuvinte de alinare.

INFO

Avanpremiera: Luni, 23 decembrie, ora 19.00, Godot Cafe Teatru

Durata: 1h30 / Preţ bilet: 35 lei

Telefon rezervări Godot Cafe-Teatru: 0213161682 şi 0736 414 244 (L-D 11:00 – 23:00)

godotcafeteatru.ro

 Următoarele reprezentaţii:

Sâmbătă, 28 decembrie | 20.15 h | Teatrul de Artă Bucureşti (Str. Sf. Ştefan, nr. 21)

Duminică, 29 decembrie | 20.00 h | Godot Cafe Teatru (Str. Blănari, nr. 14)

Foto cu Andreea Bibiri, regizoarea spectacolului Mos Craciun e o jigodie – Cinemagia

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.