Nae Caranfil, despre „un mecanism cretin“: aplauzele în picioare, la teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/nae-caranfil-despre-un-mecanism-cretin-aplauzele-in-picioare-la-teatru-ca-la-congres/

Nae Caranfil a fost invitatul Marinei Constantinescu la emisiunea „Nocturne“, transmisă vineri, pe TVR 1, TVR HD şi TVR+. Regizorul a vorbit despre România de azi, despre lucrurile care îl deranjează la teatru şi despre căutările sale în cinema.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2014

Iată câteva declaraţii pe care le-a făcut Nae Caranfil. Puteţi vedea aici înregistrarea întregii emisiuni.

Nici eu nu sunt un spectator de teatru atât de avid cum cred că ar trebui să fiu. N-apuc să văd foarte multe lucruri pe care ar trebui să le văd.

Sunt un pic iritat de modul în care spectatorul de teatru de astăzi se comportă în faţa unui spectacol. Sunt iritat mai ales de faptul că se ridică în picioare la sfârşit şi aplaudă ca la congres. Este un mecanism cretin, aş putea spune, pentru că standing ovation-ul este un eveniment care se întâmplă spontan, atunci când în faţa spectatorului se produce un moment de o asemenea intensitate încât omul se ridică în picioare şi aplaudă.

Faptul că se aplaudă în picioare la spectacole proaste, mediocre sau bune, deopotrivă, mi se pare că uniformizează extraordinar percepţia spectatorului de teatru în faţa evenimentului teatral.

Există o tendinţă de „a te băga în seamă“ ca spectator, care ar trebui să fie anulată din start. Spectatorul e spectator, el nu trebuie să se vadă, el trebuie să vadă.

Sunt din ce în ce mai tentat să prefer teatrul independent spectacolelor mainstream, pentru că sunt mai scurte, mai uşor de asimilat, de îngurgitat, şi mai ales ideea café-teatrelor, unde poţi să stai la masă şi să bei un pahar de vin.

Povestea este esenţa umanităţii, este la începutul tuturor lucrurilor. Este mama care îşi adoarme copilul, este tot. Orice stilistică pui, ea devine inutilă dacă nu se sprijină pe o poveste.

Care este povestea timpului pe care îl trăim, aici, în Românica? Poate că este povestea unei perversiuni. A perversiunii aşa-zisei stângi, a doctrinei de stânga în România. În general, stânga se adresează săracilor, dar, pentru ca să se adreseze săracilor, are nevoie de săraci. Pentru ca să obţină săraci, creează sărăcie. Asta cred că este povestea pe care o trăim noi astăzi.

Nae Caranfil

Nae Caranfil, alături de Marina Constantinescu, în platoul emisiunii „Nocturne“

Eu sunt, pe undeva, produsul unei epoci în care se spunea, apropo de lucrul bine făcut, că o pereche bună de pantofi trebuie să te ţină o viaţă. Astăzi creăm pantofi care să te ţină trei săptămâni. Consumerismul este de aşa natură încât suntem obligaţi să schimbăm calculatorul sau laptopul o dată la doi ani, pentru că nu-l mai putem folosi.

Am încercat să mă feresc de tentaţia de a deveni teoretician, ca să nu-mi alterez partea creativă. Nu ştiu cum e cu cinemaul. Nu ştiu ce e cinema şi ce nu e cinema, dar încerc să-mi dau seama cum funcţionează comedia, care sunt elementele constitutive ale acestui gen trans-artă, pentru că poţi face comedie şi în teatru, şi în muzică, şi în pictură, şi în literatură, în orice. Pentru mine, căutările sunt la nivelul mecanismelor care pot să creeze efectul comic. Şi prin efectul comic nu înţeleg ceva grosier, el poate să fie o ironie de o intelectualitate perfectă, el poate să fie teorie pură, la un moment dat.

În general, eu iau lucrurile cum vin şi încerc să-mi creez propriile bucurii prin mijloace de bord, cu ce am la îndemână: câţiva prieteni, plăcerea de a ieşi seara şi de a povesti, de a „şueta“ în jurul unui pahar de şpriţ. Bucurie e şi momentul în care, în sfârşit, îmi vin ideile sau semnez contractele şi pot să scriu. Mă consider un om liber.

Foto cu Nae Caranfil – TVR

16
/09
/16

Povești din Orientul Mijlociu, scrise și regizate de câțiva dintre cei mai talentați cineaști ai momentului vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). The Salesman, în regia lui Asghar Farhadi, singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee, va rula pentru prima dată pentru publicul din România.

15
/09
/16

Vineri, 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii și actorii câtorva dintre filmele din program și să discute despre filmele lor. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn și Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

14
/09
/16

Vineri, 23 septembrie, începe prima ediție DokStation Music Documentary Film Festival și se va desfășura timp de trei zile (23-25 septembrie), în câteva cartiere din București. Festivalul va fi deschis de filmul Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling (2016), regizat de Andrew Dominik, prezentat în premieră în România.

13
/09
/16

Cel mai așteptat thriller erotic al anului se lansează în România din 18 noiembrie. Distribuit în 175 de țări, „Slujnica” („The Handmaiden”) este cel mai bine vândut film coreean din istorie. Răbdarea celor care vor să îl vadă la cinema o să le fie răsplătită cu o experiență vizuală excesiv de senzuală.

13
/09
/16

În paralel cu premiera în cinematografele din România, pe 23 septembrie, thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, se lansează pe marile ecrane din Franța. Filmul va intra oficial în săli pe 28 septembrie, dar va rula în marile orașe începând de săptămâna viitoare, în avanpremieră.

12
/09
/16

Dramă biografică „Pumni de piatră/Hands of Stone” spune povestea legendarului boxer panamez Roberto Duran şi a relaţiei speciale de prietenie şi formare pe care a avut-o cu antrenorul său Ray Arcel. Rolul lui Ray Arcel este interpretat de Robert De Niro, câştigător a două premii Oscar.

11
/09
/16

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris și regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri și era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

09
/09
/16

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Toronto, „Fixeur” este cel mai complex film al lui Adrian Sitaru. O operă de maturitate artistică, în care experimentele extravagante sunt abandonate în favoarea unei regii mai subtile, pusă în slujba relevării sensurilor multiple ale unei naraţiuni provocatoare.