N(aum). Cronică-pohem
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-cronica-pohem/

într-o seară de miercuri/ înainte să cadă cortina în lume/la Teatrul Metropolis/din oraşul Bucureşti
s-a înfăptuit un miracol.

Un articol de Andrei Crăciun|13 noiembrie 2014

era să se întâmple
un spectacol de teatru
și nu s-a întâmplat
două actrițe au urcat scena
o regizoare a regizat
un scenograf și-a împlinit datoria
sala a fost plină
și spectacolul de teatru
nu s-a întâmplat

“N(aum)” e altceva
ceva pentru care ne rămâne o viață
să căutăm un alt nume
mai clar
de necombătut

da
da
vom tot căuta un răspuns
căci așa suntem –
vrem să știm ce a fost
și rar mai știm să primim
un miracol ca pe ceea ce e
“N(aum)” a luat versuri
din pohemele unui poet
anunțat încă din titlu
fiul unui alt poet
mai puțin cunoscut
căci a murit devreme
în Primul Război Mondial

și cine mai face astăzi
spectacole de teatru din versurile unui poet?

actrițele purtau lodenuri
și pălării bărbătești
și nu vedeau nimic
acolo unde începea întunericul
exact așa cum a proorocit poetul
fiul celuilalt poet
cel mort în Război
actrițele pășeau încet
se așezau
se ridicau
așa cum se ridică nedumeririle
actrițele dansau valsuri
și alte dansuri
actrițele stăteau în lumină
și în umbră
așa cum se stă într-o viață

actrițele călătoreau
una mergea înspre moarte
în același loden cu aceeași pălărie bărbătească
actrițele se odihneau când și când
pe colțurile inegale ale unei valize

și tot cerul naumian se deschidea atunci
magic
înspre un Bach în civil
înspre timpul fix
înspre valuri
și chiar înspre lună
înspre constatarea că trăim
moartea clinică a iubirii
înspre întrebarea de ce ai venit aici?
cu singurul ei răspuns posibil
am venit să pun o întrebare
înspre adevărurile bătrânilor
sau alt adevăr

“N(aum” a îndrăznit să întredeschidă
această dorință de a înțelege tot
tot
tot

“N(aum)” vorbește despre arbori
care pot fi bătuți pe umăr
și prietenii din fiecare nor
îmbogățind realitatea
“N(aum)” e un vis
în care e un alt vis
în care e un alt vis
până la sfârșit
&
când s-a ridicat ultima pălărie
și spectatorii aplaudau
vraja încă dura
și mai erau și niște lacrimi
iar eu tăceam și priveam oamenii
cum se adânceau în noapte mai curajoși
cu câteva necunoscute.

INFO

În „N(aum)“ (spectacol pe texte de Gellu Naum) joacă Oana Pellea și Cristina Casian. Regizoarea este Mariana Cămărășan, iar scenograf Vladimir Turturică. Un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundației Gellu Naum

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

30
/11
/16

Cu ocazia Sărbătorilor, micii actori din centrele umanitare Mia’s Children și The Door au pus în scenă “Steaua Nordului”, un spectacol pentru întreaga familia - canto, clovnerii și dans. Coregrafia a fost creată de la zero chiar de către copii. Spectacolul va avea loc pe 8 și 9 decembrie, de la ora 19.00, la Conservator, iar banii strânși din vanzarea biletelor vor fi donați copiilor.