,,Noapte bună, mamă!” – premieră la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/noapte-buna-mama-premiera-la-arcub/

Miercuri, 11 iunie, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul ,,Noapte bună, mamă!”, de Marsha Norman, cea mai recentă premieră ARCUB. În regia lui Mircea Cornisteanu şi cu o distribuţie de excepţie, Florina Cercel şi Cerasela Iosifescu, piesa îi dezvăluie spectatorului o multitudine de sensuri despre atitudinea faţă de viaţă.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2014

În noul spectacol al ARCUB, un dialog aparent banal, între o mamă şi fiica ei, îi oferă publicului posibilitatea de a reflecta asupra eternei dileme a existenţei umane – avem obligaţia de a trăi oricum  sau putem alege să renunţăm la viaţă?

La cei aproape 40 de ani ai săi, Jessie (Cerasela Iosifescu) simte că niciodată viaţa ei nu i-a aparţinut. Părăsită de soţ şi cu un băiat care a luat-o pe căi greşite, Jessie trăieşte în casa mamei ei, Thelma (Florina Cercel). Bolnavă grav, copleşită de un destin potrivnic şi fără nicio perspectivă, Jessie decide să se sinucidă. Hotărâtă să meargă până la capăt, ea încearcă să pună ordine în viaţa viitoare a mamei, de după momentul „plecării“ ei, asemenea unui om care se aventurează într-o călătorie fără întoarcere.

Jessie se comportă ca un regizor al propriei existenţe, cu o preocupare excesivă pentru detalii. Cât adevăr se ascunde în spatele cuvintelor rostite de Jessie şi cât de consecventă rămâne faţă de hotărârea ei, depinde doar de felul în care Thelma reuşeşte să-şi prezinte argumentele şi punctele de vedere.

Spectacolul montat de Mircea Cornişteanu poartă o încărcătură de sensuri pe care spectatorul le descoperă pe măsură ce replicile se succed. Paradoxul atitudinii lui Jessie, complexitatea stărilor pe care le resimte mama, percepţia spectatorului asupra relaţiei dintre mamă şi fiică, toate acestea contribuie la crearea unei atmosfere dominate de suspansul deciziei finale: va pleca Jessie în lunga călătorie pe care şi-a pregătit-o atât de lucid sau îşi va schimba hotărârea?

INFO

Biletele la spectacol pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro. Preţ bilete: 35 (categoria I), 25 (categoria II), 15 lei (categoria II redus elevi şi studenţi).

 

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.