Noroc chior
https://www.ziarulmetropolis.ro/noroc-chior/

Semnele norocului pot apărea când te aştepţi mai puţin. Vă spun din experienţa recentă. În timp ce mă îndreptam cu paşi şovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „şedinţă cu părinţii”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puţin de 500 de metri, o vrabie şi doi guguştiuci eliberându-şi intestinele fix în capul meu.

Un articol de Dan Nicolaie (Dede's)|25 septembrie 2015

Cum trei e o cifră magică, iar un găinaț în cap e în mod evident aducător de noroc, am ajuns la liceul fiicei mele cu o stare de spirit complet diferită față de plecare. Planul era făcut, pun câteva bilete la pariuri sportive plus ceva la loto și m-am aranjat financiar.

Ușor euforic, pe motiv de intoxicație cu noroc, în ședință mi-am lepădat planul defensiv și am început să mă port ca un prinț arab înainte de criza petrolului. Eram de acord cu tot ce se propunea în materie de achiziții: culegeri, manuale alternative, perdele, fețe de masă, dulapuri, bănci, scaune, abonamente la reviste, parchet, usă…

Puțin a lipsit să nu mă ridic și să întreb: „Clădirea rămâne asta sau facem una nouă, ceva frumos, modern?” Eram în mână, buzunarele goale îmi rămăseseră brusc mici de la ce urma să îndes în ele.

La 48 de ore după ce păsările cerului mă atenționaseră că sunt fiul norocului, constatam cu amărăciune, că în ciuda eforturilor (a se citi pariuri sportive) situația financiară nu se schimba deloc în bine, ba din contră având în vedere că în ședință nu spusesem nu la nimic și trebuia să contribui la achiziția de culegeri, manuale alternative, perdele, fețe de masă, dulapuri, bănci, scaune, abonamente la reviste, parchet, ușă.

Acum sunt ușor confuz. Știe cineva, „norocul” de vrabie, guguștiuc și pescăruș se manifestă doar în dragoste, iar cel de cioară merge pe partea financiară?

Foto: Povestile lui Dede’s – Dede’s

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.