Note despre liabugnarismul primar
https://www.ziarulmetropolis.ro/note-despre-liabugnarismul-primar/

Fi-voi acuzat de liabugnarism primar dacă voi mărturisi că am apreciat la superlativ spectacolele „Aici nu se simte“ şi „Oase pentru Otto”, care se joacă, într-un cuplaj, dacă mai ştiţi ce este acela un cuplaj, când şi când, la Godot?

Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2015

Nu trec de la mine acest pahar. Îmi voi duce crucea acestei acuzaţii, pe care nu exclud să mi-o lanseze însăşi autoarea pieselor, care, ca orice artist, îşi priveşte opera şi de aproape şi de la distanţă. În acest caz e vorba despre o distanţă măsurabilă cu clepsidra.

Aceste două piese sunt scrise pe când Lia Bugnar (foto) avea, ca să zic aşa, anii mei de acum. Era, deci, la începutul anilor `30, cât se poate de interbelică, înaintea marilor războaie cu sine din care s-au născut, un pic mai târziu, „Două linuţe“ sau „Noi 4“ sau… completaţi voi pe linia punctată.

Caut să înţeleg liabugnarismul pentru că mă fascinează această intersecţie între dramaturgia bună (fie şi la nivelul ideilor esenţiale: nu merită să te naşti decât pentru iubire, viaţa e o succesiune de întâmplări tolerabile doar cu umor, prietenia e cheia unei lumi suportabile) şi succesul comercial (în sumele despre care se poate vorbi în teatrul românesc).

oase pentru otto lia bugnar

Voi produce, în fraza următoare, chiar şi o infamie: voi declara că esenţa din „Aici nu se simte” e preferata mea din întreaga producţie liabugnaresciană. Căci aici se simte o sublimare, specifică oricărui început, forţa unui gând gândit ca pe o esenţă fără graniţe.

În “Aici nu se simte”, doi oameni, bărbat şi femeie, se retrag pentru o vreme dintre semenii lor, pentru că lor le pute, le pute insuportabil. Se retrag şi contemplă această dureroasă stare de fapt: lumea pute, deşi toţi ceilalţi par să fie bine-merci! Şi în curgerea timpului, căci o piesă de teatru trebuie să dureze, conform tradiţiei, un timp, cei doi discută.

Aţi spune că discută nimicuri, de pildă despre viaţa câinilor, dar nu e aşa: discută despre viaţă. Viaţa e făcută din lucruri mărunte, şi dacă Lia Bugnar îmi îngăduie această comparaţie cu o scriitoare din India, cândva la modă, ea chiar este un fel de Dumnezeu al acestor lucruri foarte mărunte. Desigur, piesa nu se sfârşeşte în tonalitatea şi în forţa gândului de la început, nici n-ar avea cum.

Piesele Liei Bugnar sunt ca o cardiogramă, au puncte când inima se înalţă şi altele când inima coboară, dar la sfârşit poţi să constaţi, cu mirare şi cu bucurie, că trăieşti şi că e bine, totuşi, să trăieşti, e bine.

“Aici nu se simte” are cea mai frumoasă premisă din cât liabugnarism cunosc: e o fugă din faţa lumii, nu m-a încântat, desigur, deznodământul, dar asta nu mai are deja nicio importanţă.

Lia însăşi şi Marius Manole joacă acest cuplu care mănâncă un măr, nu neapărat biblic, acest cuplu care se retrage dintre semeni, fiindcă uneori retragerea chiar e singura cale.

În “Oase pentru Otto” joacă Lia Bugnar (da, din nou) şi Medeea Marinescu. Împlinesc rolurile unor curve de pe o centură oarecare, iar discuţiile dintre ele au acel farmec discret al mahalalei. Şi unde mai pui că în rolul lui Otto joacă însuşi căţelul-actor Iago!

Această piesă, de o frumuseţe textuală deşănţată, abundă în situaţii imposibile, tuşe specifice liabugnarismului. Ea e ca o fotografie veche deja, doar în alb şi în negru, la care dacă te uiţi mai bine poţi să distingi inima unui lucru foarte important, despre care nu am, însă, niciun motiv să vă dau vreun indiciu.

Foto: Oana Monica Nae

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Dacă atingi punctul sensibil al poveștii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forța unui tsunami, iar vestea succesului se răspândește ca un virus și rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.