„O lume cu toată lumea” – îndemnuri la incluziune la Festivalul One World Romania
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lume-cu-toata-lumea-indemnuri-la-incluziune-la-festivalul-one-world-romania/

Ediţia a 14-a a festivalului de film documentar One World Romania va pune şi anul acesta la loc de cinste demersuri care îşi propun să contribuie la demistificarea şi crearea unei empatii faţă de comunităţile sau indivizii care sunt plasaţi de guvernele lor la marginile societăţii.

Un articol de Ziarul Metropolis|23 mai 2021

Dincolo de drepturi fundamentale ale ființei umane precum libertatea, securitatea sau condițiile de viață demnă, un alt aspect esențial, dar mai greu cuantificabil, al unei existențe cu sens este implicarea activă în mersul colectivității, dreptul de a clădi și de a dezvolta o societate alături de alți oameni.

Această participare le este refuzată însă multor indivizi care nu se conformează așteptărilor majorității, iar marginalizarea antrenează la rândul ei sărăcie, apatie, resentimente, pierderea încrederii în valorile democratice.

Secțiunea „O lume cu toată lumea” a festivalului va cuprinde patru filme care prezintă efectele marginalizării, dar și modurile de viață care se organizează și metodele de rezistență la izolare și nedreptate, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Filmul „Makongo” (r: Elvis Sabin Ngaïbino, 2020), care va face parte și din competiția internațională a festivalului, se concentrează asupra lui André și Albert, doi tineri membri ai comunității de pigmei și ca atare marginalizați de către conaționalii lor. Greutățile, remarcile jignitoare și asprimea relațiilor comerciale și umane nu-i descurajează, ci dimpotrivă, îi ambiționează să încerce să-i educe pe copiii din satul lor.

Cineasta franceză Marie Dumora a petrecut douăzeci de ani și a dedicat cinci filme unei familii ienișe din estul Franței, urmărind-o întâi pe Sabrina, o tânără care a crescut sub ochiul camerei ei, între familie și casa de copii, înainte să nască și ea un băiat, pe Nicolas, pe care l-a dat de asemenea în plasament. Acesta din urmă este protagonistul celui de-al doilea film din secțiune, documentarul „Departe de voi am crescut” (2020) – un adolescent care poartă o grea moștenire sociologică, pe care nu știe dacă trebuie s-o respingă sau s-o îmbrățișeze.

Celelalte două filme zugrăvesc fiecare fațete diverse ale traiului cu o tulburare din spectrul autismului.

„Niciunul dintre ei nu spune vreun cuvânt” (r: Jacques Lin, 2020) este un documentar lipsit de cuvinte, dar nu și de sunetele vieții exterioare, care surprinde viața de zi cu zi a unei comunități formate, în mare parte, din femei și din bărbați suferind de autism. Încă din 1967 realizatorul Jacques Lin a trăit alături de ei, în cadrul unui experiment medical inițiat de legendarul Fernand Deligny și i-a filmat în timpul activităților cotidiene – când luau masa și când o pregăteau; când pictau, când grădinăreau sau când se bucurau în același spațiu, dar fiecare pe cont propriu.

În sfârșit, în „O casă” (2020), cineasta Judith Auffray ne introduce într-o comunitate ghidată după principii similare, scopul ei fiind să cartografieze manifestările externe ale vieții interioare a celor șapte tineri pacienți: modul ușor dezarticulat în care își mișcă corpurile, imensa lor energie, felul în care ocupă spațiul fără să și-l însușească, relația lor enigmatică cu obiectele.

Cea de-a 14-a ediție One World România va avea loc anul acesta în două etape: fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte spaţii indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie.

Abonamentele pentru perioada 11-20 iunie, desfășurată în spaţii fizice din București, sunt disponibile pe Eventbook în număr limitat (50) și asigură intrarea la toate proiecțiile festivalului, catalog și alte materiale promoționale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte și la alte evenimente speciale.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.