O nouă expoziție MNAR aduce în prim-plan arta japoneză
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-expozitie-mnar-aduce-in-prim-plan-arta-japoneza/

Muzeul Naţional de Artă al României prin Secţia de Artă Orientală vă invită miercuri 28 noiembrie, ora 17, în sălile Kretzulescu, la deschiderea expoziţiei de artă japoneză consacrată gravurilor-stîlp cunoscute sub numele „hashira-e”, prezentate publicului în premieră: „Imagini ale lumii trecătoare, hashira-e. Gravuri-stîlp japoneze din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României”.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2018

Hashira-e, sau gravurile-stîlp, fenomen artistic definitoriu pentru cultura urbană a epocii Edo (1615-1868), au fost create o perioadă limitată de timp, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea pînă în primele decenii ale secolului XX. Cele 45 de exemplare selectate ilustrează perfect caracteristicile singulare, proprii acestui gen neobişnuit: formatul îngust, aproape imposibil, compoziţii novatoare, rezolvări spaţiale îndrăzneţe, recursul la imaginaţia privitorului. Subiectele se înscriu în repertoriul general al gravurii ukiyo-e: curtezane din cartierul Yoshiwara, perechi de îndrăgostiţi, femei frumoase, scene cu semnificaţii simbolice faste, parodii ale temelor clasice. Ansamblul este completat de cîteva gravuri de tip kakemono-e, apropiate ca factură artistică, şi de lucrări imprimate în alte formate curente în epoca Edo.

În expoziţie figurează opere ale unora dintre cei mai reprezentativi creatori de hashira-e: Ishikawa Toyonobu (1711-1785), Suzuki Harunobu (1725?-1770), Isoda Koryūsai (1735-1790), Torii Kiyonaga (1752-1815), Kitagawa Utamaro (1754-1806), Hosoda Eishi (1756-1829), Katsukawa Shunchō (activ între 1780-1801), Kikugawa Eizan (1787-1867).

Evenimentul se înscrie în programul expoziţional dedicat de muzeu „Imaginilor lumii trecătoare” (ukiyo-e). De-a lungul anilor acesta a introdus publicul în universul captivant al unor mari maeştri ai gravurii precum Toyohara Chikanobu (1838-1912), Utagawa Kunisada (1786-1865) şi Utagawa Kuniyoshi (1797-1861).

Lucrările din patrimoniul MNAR expuse în premieră sunt mici „uşi” întredeschise către lumea vastă, variată şi plină de culoare a Japoniei.

Curator: Carmen Brad

Sălile Kretzulescu

28 noiembrie 201831 martie 2019

Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00

Prețul biletului: 10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.