„Omul care aduce cartea”, final de poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-aduce-cartea-final-de-poveste/

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” – Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, „decesul” emisiunii „Omul care aduce cartea”, pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2015

„Dragi prieteni şi eventuali rătăcitori prin aste coclauri internetice, iată-vă părtaşii unei triste bucurii”, îşi începe scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu mesajul prin care anunţă că emisiunea sa, „Omul care aduce cartea„, nu va mai fi difuzată la Pro TV, din ianuarie 2016.

El mai spune, pe site-ul său, că nu a fost deloc o surpriză decizia conducerii Pro TV de a scoate din grila televiziunii emisiunea „Omul care aduce cartea”.

„Vineri, 4 decembrie 2015, orele 11.20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Ştirilor Pro TV, s-a petrecut – cu graţie amicală, comprehensiune ludic-reciprocă şi suavă resemnare de ambele părţi – decesul emisiunii «Omul care aduce cartea» (ianuarie 2000 – ianuarie 2016). (…)”, afirmă Dan C. Mihăilescu.

Acesta precizează că nimeni nu a reuşit să-i explice convingător de ce Pro TV a decis să aibă în grilă o emisiune realizată de el.

„După cum am spus (cu uluire şi recunoştinţă) în nenumărate interviuri de-a lungul acestor ani, nimeni nu a reuşit vreodată să-mi explice convingător de ce o televiziune înfloritoare, mizând exclusiv pe înnoire, gândire pozitivă, cultul succesului, insurgenţă tinerească, libertate de gândire, nonconformism şi, apoi, în aşa măsură făcătoare de istorie, precum Pro TV – a simţit la un moment dat nevoia unei bizarerii handicapat-reacţionare ca mine. Un ins conservator, hachiţos, retractil, incontrolabil, fanfaron şi ciclotimic, format la vizuină, literalmente netelegenic, nesigur pe sine, bâlbâit, obez, prost îmbrăcat, vorbind alandala, digresiv logoreic, eticist, imprevizibil şi insubordonabil, plusând ţicnit pe subiecte aiuritoare, şocând patetic, deviind riscant la tot pasul, amestecând elitismul cu populismul, misticismul, naţionalismul, cosmopolitismul, sentimentalismul ş.a.m.d.”, mai spune Dan C. Mihăilescu.

De la Teatrul Giuleşti până la Buftea

Acesta mai spune că, în cei zece ani în care a realizat emisiunea, a trecut voios prin zeci de încercări. „Am filmat în Crângaşi, la Teatrul Giuleşti, ca anexă a masivelor forfotiri de la «Chestiunea zilei» a lui Florin Călinescu, la început făcând săptămânal un Top de cinci cărţi în finalul emisiunii lui Nicolae Manolescu «Profesiunea mea, cultura», printre munţi de recuzite mucegăite sau pempante, machiat fiind de legendarul Nicolae Vodă, apoi în Pache Protopopescu, în cotloane improvizate sau în platouri simandicoase, dar şi la studiourile din Buftea ori în Parcul Tineretului, ca şi la Bookfest ori Gaudeamus”, afirmă Dan C. Mihăilescu.

Omul care aduce cartea, Dan C Mihăilescu

Omul care aduce cartea, Dan C Mihăilescu

Emisiunea a fost programată iniţial la 8 dimineatza (prinzând lumea corporatistă, inventivitatea IMM-urilor, micile mari frenezii capitaliste, gândirea pozitivă şi fibrilaţia occidentalizantă, cu pofta ei de cărţi motivaţionale, poveşti de succes, savoir vivre, lifestyle etc.), apoi la ora 9 – înainte de «Tânăr şi neliniştit» – ceea ce mi-a adus ca bonus sute de mii de privitori neaşteptaţi, de la mămăiţe resemnate, văduve bovarice, liceeni aburiţi, şomeri de toate vârstele şi pensionari naţionalist-xenofobi până la ţigani multiplu targhetaţi şi hipsterism la patru ace. După care, odată cu programarea de la 10 şi ceva, am prins aleatoric cele mai surprinzătoare categorii de public, empatizând deopotrivă cu brancardieri de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pescari din Sf. Gheorghe Deltă, călugări de la Nicula, Rohia, Vatopedi, Prodromu, Suceava, Putna şi Frăsinei, vaporeni români care-mi telefonau din Singapore ori conduceau gondole-n Veneţia, liceeni rockeri de la «Spiru Haret», puşcăriaşi de la Piteşti sau de pe Şos. Alexandria, vânzătoare de roşii din Berceni şi Târgovişte, viticultori din Odobeşti, turişti din Balcic, Florenţa, Praga şi Lisabona, actori superbi ca Irina Petrescu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Marcel Iureş, Gheorghe Dinică şi Mircea Albulescu, regizori dragi precum Sanda Manu, Mihai Măniuţiu, Sandu Dabija, Ducu Darie, Gabor Tompa, Andrei Şerban, Dragoş Galgoţiu, VIP-uri din religie, finanţe, armată, legislaţie, industrie, avocatură, arte, ştiinţe, plus o mini-armată de freelancer-i, ONG-işti, PR-işti şi IT-işti, academicieni, stilisticieni, oenologi, scenografi, teologi, financiari, muzeografi, coregrafi, patisieri şi tot ce mai vreţi dumneavoastră ca… reţea personală, cum am aflat (prea) târziu că (i) se zice. – Dan C. Mihăilescu.

Cum i-a schimbat viaţa „Omul care aduce cartea”

Totodată, scriitorul precizează că nu crede că mai este cazul să re-spună în ce măsură i-a schimbat viaţa emisiunea de la Pro TV şi ce imens rezervor de energie i-a fost asigurat de admiraţia atâtor segmente de public.

„Schimbarea a fost violentă, totală, răvăşitoare, copleşitoare. Doar că – Dumnezeu şi prietenii îmi sunt martori – în toţi aceşti ani, eu nu am crezut nicio clipă că visul poate să dureze şi că amăgirea soclului poate căpăta dimensiuni de statuie”, precizează Dan C. Mihăilescu.

El mai spune că nu va discredita niciodată, sub nicio formă, conducerea Pro TV pentru desfiinţarea emisiunii „Omul care aduce cartea”. „Pro TV a iniţiat-o, Pro TV m-a extras din hibernarea scriitoricească, astfel încât Pro TV avea tot dreptul să pună capăt acestui lux cultural excesiv în peisajul mediatic al «vicleimului valah», ca să folosesc o formulă dragă «conului Costică Argetoianu». Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal”, spune Dan C. Mihăilescu.

Acesta precizează că a filmat inclusiv ediţiile din 30 şi 31 decembrie ale emisiunii „Omul care aduce cartea”. „(…) şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.”, îşi încheie Dan C. Mihăilescu mesajul adresat admiratorilor emisiunii „Omul care aduce cartea”.

Foto: Omul care aduce cartea, Dan C. Mihăilescu – facebook

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.