„ORFANI” de Dennis Kelly revine la Godot Cafe-Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/orfani-de-dennis-kelly-revine-la-godot-cafe-teatru/

Thrillerul psihologic „ORFANI” de Dennis Kelly, în regia Elenei Morar, revine în această primăvară la Godot Cafe-Teatru. Vineri 20 martie, la ora 19:00, publicul este aşteptat la un spectacol care explorează modul în care traumele copilăriei şi violenţa în mediul urban pot influenţa viaţa liniştită a unei familii. Distribuţia este formată din Simona Cuciurianu, Ionuţ Grama şi Laurenţiu Bănescu.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2015

Spectacolul „ORFANI” de Dennis Kelly urmează structura unui sitcom cu accente de thriller psihologic și dramă care promite să țină publicul cu sufletul la gură, ridicând simultan probleme morale și sociale relevante – loialitatea față de familie, responsabilitatea morală față de comunitate, răspunderea în fața legii, discriminarea și violența în mediul urban.

Helen (Simona Cuciurianu) și Danny (Ionuț Grama) iau cina în apartamentul confortabil situat într-un cartier rău famat dintr-un oraș britanic. Dar seara le este dată peste cap de Liam (Laurențiu Bănescu), fratele lui Helen, care apare brusc la ușă într-o ipostază surprinzătoare, însoțită de explicații pe măsură. Urmează o noapte de dezvăluiri și decizii care amenință să destrame, încetul cu încetul, lumea liniștită a cuplului.

Regia este semnată de Elena Morar, iar scenografia îi aparține lui Tudor Prodan.

Spectacol produs de Asociația ProDrama cu sprijinul Godot Cafe-Teatru și Doctor’s Studio.

Efectul pe care îl are asupra spectatorilor e un cocktail Molotov de suspans, jenă şi teroare… (Sabina Balan, Agenda LiterNet)

Durata: 1h35 min (fără pauză)

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

INFO

Godot Cafe-Teatru : Str. Blănari 14 | 0736 414 244 | 021 316 16 82 | [email protected] | godotcafeteatru.ro

Asociația ProDrama : www.prodrama.ro | [email protected]

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.