Panait Istrati. Un vagabond intercontinental
https://www.ziarulmetropolis.ro/panait-istrati-un-vagabond-intercontinental/

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franţa şi greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelenţă, de tip franţuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

Un articol de Georgeta Filitti|3 iulie 2017

Omul e cumplit de sărac, așa va rămâne toată viața, are parte de o instrucție sumară (patru clase primare) și va fi măcinat din adolescență de TBC. De la 13 ani înșiră vreo 20 de meserii, una mai umilă ca alta: băiat de prăvălie, lucrător într-o plăcintărie, ucenic la cazane în docurile Brăilei, salahor la o pescărie, apoi într-un atelier de făcut frânghii. E hamal, zugrav, agent într-un birou de plasare.

Călătorește clandestin la Alexandria (Egipt), Marsilia, Napoli, Damasc. Își reia meseriile prea puțin bănoase: pictor de firme, portar de noapte la un hotel, vânzător, colaborator la foaia socialistă „România muncitoare”; are un moment de respiro în Elveția, în 1916, când, bolnav, învață cu disperare franțuzește cu dicționarul în mână.

E din nou zugrav, servitor, ziler, tractorist, muncitor la un garaj, ambalează cărți, vinde ochelari, e fotograf ambulant pe Coasta franceză. Încearcă să se sinucidă, vizitează Rusia sovietică de care rămâne profund decepționat; se retrage într-o mănăstire și moare la vârsta de puțin peste 50 de ani.

E fundalul dramatic, cutremurător pe care se înscrie, ca pe o canava înfiorătoare, opera unui scriitor european de mare originalitate. Fiecare experiență dureroasă, fiecare eșec, altă meserie, un nou prieten în cutare port mediteraneean înseamnă combustia pentru crearea unei alte opere.

Răstimpul petrecut în copilărie în casa bunicii, în preajma unor unchi, îl descrie în Moș Anghel și O noapte în bălți. Are 22 de ani când scrie cel dintâi articol, Regina Hotel. Va continua cu o publicistică militantă de critică socială în foile de orientare socialistă „Adevărul” și „Dimineața”. Cu schița Mântuitorul. O amintire de la Crăciun (1910) se poate spune că își începe cariera de scriitor.

E activ și politic, participând la manifestațiile în favoarea revoluției ruse din 1905 ori pentru susținerea lui Christian Rakovski și face pușcărie. Peregrinează în Franța și Elveția și descoperă opera lui Romain Rolland, ceea ce, după propria mărturie, i-a dat puterea „să reziste amărăciunilor”. În 1921 îi trimite acestuia o confesiune, Ultime cuvinte, și în anul următor un manuscris cu povestiri însumând 400 de pagini. Kira Kiralina îl impresionează peste măsură pe scriitorul francez: „E formidabilă. Nu există nimic în literatura de astăzi care să aibă tăria acesteia. Nu există nici un scriitor de astăzi – nici eu, nici oricare altul – care să fie capabil s-o scrie”.

E o confirmare a talentului său excepțional, urmată de apariția în limbile franceză și română, în cascadă, a lucrărilor lui: Unchiul Anghel, Haiducii, Domnița din Snagov, Trecut și viitor, Codin, Kir Nicolae, Mihail, Familia Perlmutter, Isac, Neranțula, Ciulinii Bărăganului, La stăpân, Spovedania unui învins, Pescuitorul de bureți, Pentru a fi iubit pămâtul, Țața Minca, Casa Thuringer, Biroul de plasare, În lumea Mediteranei, Răsărit de soare, Apus de soare.

Viața și opera lui Panait Istrati transmit un mesaj de netăgăduit: oricât de chinuit ar fi traiul cuiva, talentul răzbate, se afirmă, biruie.



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.