Peste 100 de poeţi din 23 de ţări – Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-100-de-poeti-din-23-de-tari-festivalul-international-de-poezie-bucuresti/

În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din peste 20 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri şi performance-uri.

Un articol de Petre Ivan|22 aprilie 2016

Peste 100 de poeţi din 23 de ţări – Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti

Invitaţii străini sunt nume consacrate în plan internaţional: Ko Un (Coreea), Marilar Aleixandre (Spania), Vladimir Djurisic (Muntenegru), Menna Elfyn (Marea Britanie), Catharina Gripenberg (Finlanda), Enes Halilovic (Serbia), Nikola Madzirov (Republica Macedonia), Tomasz Mielcarek (Polonia), Amir Or (Israel), Alvin Pang (Singapore), Kateřina Rudčenková (Republica Cehă), Karlis Verdins (Letonia), Anastassis Vistonitis (Grecia), Yang Lian (China). Acestora li se adaugă o selecţie de primă mărime de poeţi experimentali şi de avangardă, şi ei binecunoscuţi în întreaga lume, în cadrul manifestărilor din această zonă: Tomomi Adachi (Japonia), Jaap Blonk (Olanda), Joël Hubaut (Franţa), Angelika Meyer (Germania), Enzo Minarelli (Italia), Hannah Silva (Anglia), care se vor întâlni cu colegii români Claudiu Komartin şi Mugur Grosu, în cadrul spectacolului „DADA 100”.

Poezia română va fi reprezentată de un număr impresionant de autori, din toate generaţiile: Matei Vișniec, Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan, Ioana poezieCrăciunescu, Magda Cârneci, Eugen Suciu, Gabriel Chifu, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Florin Iaru, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Robert Șerban, Pavel Șușară, Dan Mircea Cipariu, Adrian Alui Gheorghe, Svetlana Cârstean, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Bogdan O. Popescu, Romulus Bucur, Ioan Matiuţ, Cosmin Perţa, Teodor Dună, Mugur Grosu, Răzvan Ţupa, Ştefan Baghiu, Andrei Doboş, Ştefan Manasia, Nicoleta Popa, Nicolae Coande, Ionel Ciupureanu, Robert G. Elekes, Iulia Pană, Amelia Stănescu, Dan Coman, Ana Donţu, Sorin Gherguţ, Sorin Despot, Grigore Șoitu, Tiberiu Neacşu, Florin Dan Prodan și alții.

Lecturi publice, mese rotunde, întâlniri între poeţi români şi străini vor alterna cu performance-uri de poezie sonoră, experimentală şi de avangardă.
Recitalurile muzicale vor fi susținute de artiști renumiți: Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Anita Petruescu (voce), Ana-Cristina Leonte (voce), Tavi Scurtu (electronics și percuție), Iordache (saxofon), Dan Mitrofan (chitară).

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) este o iniţiativă culturală care îşi propune să reintroducă în spaţiul public contemporan conceptul de poezie vizibilă şi interactivă.

Lansat în 2010, sub egida Muzeului Naţional al Literaturii Române, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti a crescut constant, ajungând să includă în programul celei de a VII-a ediţii peste 100 de poeţi din 23 de ţări. Atât prin istoricul său, cât şi prin palmares, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti începe să se contureze drept una dintre cele mai spectaculoase manifestări dedicate poeziei de pe scena literară autohtonă.

Foto: Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti – tncp.ro

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.