Picasso, expus într-o reședință scoțiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/picasso-expus-intr-o-resedinta-scotiana/

Tabloul „Les Soles”, semnat de Pablo Picasso, unul dintre cei mai renumiţi artişti ai secolului XX, a fost expus marţi la Duff House din Aberdeenshire

Un articol de Petre Ivan|3 august 2017

Lucrarea nu este expusă foarte des în afara Scotland National Gallery din Edinburgh din cauza fragilității sale. A fost dată însă cu împrumut către Duff House, o reședință construită în stil georgian din orașul scoțian Banff, pentru a fi prezentată publicului până pe 29 octombrie.

„Les Soles”, inspirat de agitația din piețele orașului de coastă Royan, în sud-vestul Franței, înfățișează un crab și doi pești, care se pare că l-ar reprezenta pe Picasso și pe două dintre iubitele sale.

Tabloul a fost realizat în timpul celor trei luni pe care Picasso le-a petrecut la Paris, în martie 1940, în timp ce reședința sa era încă în Royan. La scurt timp după plecarea sa, reședința de pe coastă a fost ocupată de trupele naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Duff House, una dintre cele mai frumoase reședințe din Scoția, a deținut de asemenea un rol în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind folosită pe post de penitenciar pentru prizonierii de război și ca bază pentru trupele aliaților norvegieni.

Construită pentru un un bogat om de afaceri la mijlocul anilor 17000, Duff House a căzut în paragină după cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost restaurată și redeschisă în 1995. În prezent găzduiește o colecție de opere de artă semnate de artiști precum El Greco, Gainsborough, Raeburn, dar și artă contemporană.

Foto: „Les Soles”, Picasso – facebook

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.