Pippo Delbono în cinci gânduri despre teatru și viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/pippo-delbono-in-cinci-ganduri-despre-teatru-si-viata/

Unul dintre cei mai iubiţi şi mai controversaţi artişti ai lumii, Pippo Delbono este el însuşi o lume.

Un articol de Monica Andronescu|15 ianuarie 2023

Pe scenă, în viață, atunci când stai cu el la o masă la Festivalul de la Sibiu, atunci când vorbește sau atunci când tace, Pippo Delbono e o planetă pe care poți călători…

1.Eu sper că fac un spectacol care nu e contaminat de propria mea viață. E ca la un muzician care ia un instrument și, prin el, își exprimă propria viață și propriile sentimente. Eu vreau să exprim ceva necesar, ceva inevitabil prin operele mele. Vin din Italia, cea mai habotnică țară, poate, în ceea ce privește catolicismul. Provin dintr-o regiune de unde au răsărit mulți cardinali, cu putere extraordinară. La începutul secolului a existat acolo și un scandal, preoții au fost acuzați de pedofilie. Mama era aproape o extremistă catolică. Știu că cineva a spus la un moment dat că mama lui Pippo Delbono e mult mai severă decât preotul… Dar asta e și frumusețea religiei. Și de-asta toată lumea a plâns la înmormântarea mamei mele. Așa că am profitat de biografia ei…

2.Atunci când te confrunți cu moartea cuiva apropiat vezi moartea lumii întregi, a fiecăruia dintre noi. Noi ce facem? Uităm tot timpul să vorbim despre moarte. Avem o abordare derizorie. Spunem bancuri despre moarte. Dar din ce în ce mai mult acest subiect al morții este respins de cultura noastră. Și ce faci atunci când te confrunți cu moartea mamei tale? A oamenilor din jur? În calitatea mea de budist observ peste tot în jur stupiditatea, mânia, furia. Asta e prostia… Creăm în jurul nostru o lume care ne protejează, fără să ținem seama de vârsta pe care o avem. Nu trăim în realitate, în realul vieții. Iar teatrul poate crea un spațiu unde să ne regăsim rădăcinile, unde să trăim cu picioarele pe pământ.

3.Teatrul a devenit banal. Lumea a devenit banală. Teatrul a devenit un teren de golf. Poate că aici, în România, aveți o realitate mai profundă. Dar când mă uit în Italia și în Franța, teatrul din aceste țări e de o tristețe teribilă. Resimți tot praful care acoperă cultura. Am pierdut ceva esențial… Am creat culturi exclusiviste, care nu mai oferă alternative. Există oameni care-mi spun că mă urăsc. În filmul meu „Vangelo” există scene cu refugiați. Când am început să-i filmez n-a fost deloc simplu. Spectacolul e cu refugiați pe scenă, la fel și filmul. Dar acești refugiați au o capacitate histrionică remarcabilă, care te dă peste cap, te bulversează. Depășim aici toate metodele de actorie, îl depășim pe Stanislavski. Toate aceste metode psihologizante deja țin de un alt secol. Metodele psihologizante mă scot din mine, falsifică eul actoricesc.

4.Eu nu sunt un revoluționar. Dar arta a îmbătrânit mult. Asta e problema. Pur și simplu par un revoluționar în contextul în care arta arată bătrână. E interesantă această revoluție. Am făcut un spectacol despre Bach. La premieră au venit tot felul de oameni. Unii au considerat că nu e o abordare potrivită. O doamnă din sală era revoltată. „Noi vrem să-l ascultăm pe Bach!” Și atunci am zis OK, o să facem Bach în mod tradițional, pentru femeile bătrâne, renunțăm la varianta Bobo… Și ne-am întors la Bach așa cum îl știe toată lumea. Dar ce naiba e Bach tradițional? Mozart poate fi făcut și în stil Bobo… Eu nu vreau revoluție însă. Încerc să le spun doamnelor care vin să vadă Bach: „Doamnă, rămâi, trezește-te!” Și astfel eu am ocazia să țin ochii deschiși. Pentru a vorbi despre teatru trebuie să împărțim lucrurile în categorii și să eliminăm ceea ce a făcut teatrul să moară. Vorbim până la urmă de commedia dell’ arte. Și de Arlechino. La Molière e la fel. Sau la Pirandello… Acum avem o abordare din asta tradițională în care totul pare o bibliotecă. Conservăm totul însă într-un mod greșit. La Veneția, de exemplu, la Teatro La Fenice, unii se întrebau ce e spectacolul ăsta. Veneția e orașul cel mai nebunesc din lume și acesta e teatrul cel mai trist pe care l-am văzut în viața mea. Nu înțeleg. Cel mai halucinant oraș din lume și un public mort!

5.Un mare preot italian mi-a spus: „Ești de-a dreptul halucinant. Am înțeles angoasa din teatrul tău, deși nu înțeleg nimic despre teatru. Teatrul tău preia mult din cuvintele lui Iisus”. M-a întrebat dacă știu lucruri despre cuvintele Mântuitorului. I-am spus că nu cunosc prea multe, pentru că sunt budist. Dar eu arăt pur și simplu adevărul. Toate marile personalități spirituale, Buddha, Hristos și alții, toți sunt mari artiști care au avut luciditatea vieții care se termină la un moment dat. Ei au găsit forma de a simplifica complicatul. De aceea cred eu că facem teatru. Pentru a împărți cultura, societatea și intelectul în categorii. Facem teatru pentru analfabeți! Mi s-a spus că fac teatru social. Nu, Shakespeare, Cehov, fac teatru social, eu nu!

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.