Portugalia, comedia unei utopii, la Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/portugalia-comedia-unei-utopii-la-nottara/

Din decembrie, la Nottara, încep reprezentaţiile cu Portugalia de Zoltán Egressy, un text de succes al dramaturgiei contemporane maghiare, în regia lui Victor Ioan Frunză.

Un articol de Petre Ivan|10 decembrie 2014

O comedie despre cum să-ți pui în ordine visele, ca să-ți poți trăi viața. Portugalia este comedia unei utopii, din imediata contemporaneitate, marcate de duhul exodului sau al violenţei. Este povestea care ne arată că fericirea e în altă parte.

Portugalia lui Victor Ioan Frunză este un exemplu strălucit de teatru popular, cu actori formidabili: Catrinel Dumitrescu, George Costin, Cristina Florea, Sorin Miron, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Raluca Gheorghiu, Alin Florea, Alexandru Pavel, Andrei Huțuleac.

Un bar de țară, din Irgács, localitate inexistentă dintr-o Ungarie universalizată. Un spațiu de niciunde, în care timpul stă în loc și în care niciodată nu se întâmplă nimic, cu oameni rămași pentru totdeauna încâlciți în propriile vise, o lume în care kitsch-ul capătă accente de o dureroasă duioșie tragi-comică.

Oameni fără nume, care se ascund în spatele unor porecle, deportați la o margine de univers, veșnic tânjind către altceva, dar incapabili să se desprindă din ei înșiși. E o gingașie infinită în modul în care Victor Ioan Frunză și Adriana Grand au construit barul din Irgács.

Un Christ de tablă, colorat, agățat pe perete, un televizor lăsat deschis la o telenovelă, pahare ieftine și sifoane dintr-o lume care se stinge, mese improvizate din deșeuri și-un aragaz vechi. O mică dramă urmează să se întâmple în târgul de la capătul lumii.

Un băiat iubea o fată, iar fata visa la un Făt-Frumos de la oraș. Și într-o zi Făt-Frumos apare ca printr-o minune în Irgács, fără cal alb și evadat dintr-o căsnicie nefericită, direct de la Budapesta, și se îndrăgosteşte de ea; dar minunea ține trei zile.

Între timp, la același bar destinele se leagă și se dezleagă, se pune la cale un omor, un tânăr nefericit, cu suflet dostoievskian, se pregătește de-o

Cristina Florea si Catrinel Dumitrescu, în Portugalia

Cristina Florea si Catrinel Dumitrescu, în Portugalia

eternitate să-și părăsească soția alcoolică, dar se întoarce la ea a doua zi, un preot, trist și puțin ratat, predică despre frica de Dumnezeu și despre moarte.

Și fiecare visează la Portugalia lui. Un tărâm din poveşti, unde marea se întâlnește cu cerul. Portugalia e aici Moscova lui Cehov.

Lucrat cu o precizie de bijutier, spectacolul dezvăluie o excelentă trupă de actori. Iar marele merit al lui Victor Ioan Frunză este că a rămas unul dintre puținii regizori care așează frumos imaginea și muzica peste cuvânt, construind în permanenţă un echilibru în scenă. Îi învață pe actori să spună povestea și își conduce publicul în zone surprinzătoare.

Din decembrie, drumul spre Portugalia trece pe la Nottara

Teatrul Nottara. PORTUGALIA (Portugál) de Zoltán Egressy.

În românește de Csürös Reka.

În distribuție: Catrinel Dumitrescu, George Costin, Cristina Florea, Sorin Miron, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Raluca Gheorghiu, Alin Florea, Alexandru Pavel, Andrei Huțuleac. Scenografia: Adriana Grand.

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză.

Foto: Portugalia – Adriana Grand

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.