Pregătiţi-vă pentru cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă „B-FIT in the Street“!
https://www.ziarulmetropolis.ro/pregatiti-va-pentru-cea-de-a-v-a-editie-a-festivalului-international-de-teatru-de-strada-b-fit-in-the-street/

Între 30 mai şi 2 iunie, peste 200 de artişti renumiţi în Europa vor evolua într-o desfăşurare de forţe artistice de anvergură. Principalele spaţii în care publicul se poate întâlni cu noul trend al „spectacolului de cetate“ sunt: Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi intersecţia Lipscani – Carada, din Centrul Istoric al Bucureştiului.

Un articol de Andrada Văsii|27 mai 2013

Între 30 mai şi 2 iunie, peste 200 de artişti renumiţi în Europa vor evolua într-o desfăşurare de forţe artistice de anvergură. Principalele spaţii în care publicul se poate întâlni cu noul trend al „spectacolului de cetate“ sunt: Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi intersecţia Lipscani – Carada, din Centrul Istoric al Bucureştiului.

Aflat la cea de-a V-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă „B-FIT in the Street!“ a devenit deja o frumoasă tradiţie pentru bucureşteni. În agenda Capitalei, evenimentul, ce poartă marca ArCuB, se înscrie printre cele mai aşteptate. Totodată, el introduce Bucureştiul în galeria marilor centre culturale europene.

Timp de patru zile, străzile şi marile pieţe din centrul Capitalei sunt animate de spectacole grandioase, parade pline de culoare, muzică, bună dispoziţie, reprezentaţii unice cu jocuri de lumini, proiecţii şi spectacole pline de suspans, care ţin publicul cu sufletul la gură.

Show de acrobație pe clădire

„B-FIT in the Street!“ va fi deschis de cea mai importantă trupă românească de profil – „Xtreme Project“, alături de chitaristul Mirel Cumpănaş – cu un impresionant show de acrobaţie la înălţime, la propriu şi la figurat, care va avea loc pe faţada clădirii BCR, din Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi va fi  acompaniat de „Orchestra Silvestri“, condusă de Tiberiu Soare.

Cele mai aşteptate producţii ale ediţiei din acest an sunt cele ale trupelor „Compagnie Off“ (Franţa), „Theater Tol“ (Belgia), „Compagnie des Quidams“ (Franţa) şi „Sam Shine“ (Olanda). Spectacolele lor vor transforma spaţii binecunoscute ale oraşului în peisaje feerice, scăldate în lumini şi culori uimitoare şi vor surprinde prin ineditul viziunilor artistice.

Spectacole mobile

Nu lipsesc din program îndrăgitele spectacole mobile: opt trupe de prestigiu (instrumentişti, jongleuri, artişti pe catalige şi ingenioşi protagonişti de live mouve’art) vor evolua sâmbătă, 1 iunie, şi duminică, 2 iunie, pe Calea Victoriei, în parade efervescente pe traseul: Piaţa Enescu – Piaţa Universităţii.

Info:

Accesul este gratuit.

Detalii pe www.arcub.ro şi pe site-ul festivalului: www.arcub-bfit-festival.ro

Foto credit: ArCuB BFit Festival

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.