Prima enciclopedie ilustrată despre Dacia preistorică
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-enciclopedie-ilustrata-despre-dacia-preistorica/

Vineri, 1 august, de la ora 19:00, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată” – prima enciclopedie ilustrată despre formarea şi evoluţia vieţii pe teritoriul României de azi. Evenimentul are loc la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti.

Un articol de Judy Florescu|28 iulie 2014

Dacia Preistorică Ilustrată” este o carte pentru copii, ce cuprinde legende și adevăruri povestite într-un stil ușor de înțeles – prin ilustrații.

“Dacia Preistorică Ilustrată este o enciclopedie pentru copii şi prezintă cele mai importante descoperiri din preistoria României începând de la două milioane de ani, de la primele fosile umane de pe teritoriul României, până la 12.000 î.e.n.  Noi ne adresăm tinerilor și am vrut să prindem o mie de cuvinte într-o ilustrație, să fie mai puțin text și mai multă ilustrație, să atragem copiii și să-i îndreptăm către istorie”, spune Mihai I. Grăjdeanu.

În volum sunt peste 200 de desene color, cartea povestind prin ilustrații și text, începuturile vieții pe teritoriul Daciei străvechi, ajungând până la civilizația danubiană (12.000 de ani î.e.n.). Va urma volumul 2, care va acoperi civilizația gumelnița, cucuteni, hamangia, vinca, vedica, apoi traco-geto-dacii până la civilizația pre-romană.

Pentru „Dacia Preistorică Ilustrată”, Mihai Ionuț Grăjdeanu s-a documentat timp de trei ani, realizând un volum cu un limbaj rapid și ușor de înțeles pentru tânăra generație de azi, considerând ilustrația cea mai ușoară și directă cale de a ajunge la ei, de a le capta atenția, de a-i dezlipi pentru câteva minute de telefoanele mobile, calculatoare sau televizor.

23
/08
/20

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning) și performance.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

30
/07
/20

CRONICĂ DE TEATRU „Jurnal de România. 1989”, recent montat de Carmen Lidia Vidu în aer liber, pe acoperișul Teatrului Național din București, este un spectacol de teatru documentar care amestecă inspirat monologuri autobiografice rostite de patru actori – Florentina Țilea, Oana Pellea, Daniel Badale și Ion Caramitru - cu elemente multimedia.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

05
/07
/20

Biblioteca de New Media Art pentru Copii îi invită pe cei mici într-o aventură virtuală educativă și distractivă, care-i poartă prin toate etapele de creare a unei super animații, ajutându-i să înțeleagă, pas cu pas, cum pot deveni chiar ei, din spectatori de desene animate, creatori.