PRIMUL PAS, proiect social pentru copii în centrele de plasament din Sectorul 2, București
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-pas-proiect-social-pentru-copii-in-centrele-de-plasament-din-sectorul-2-bucuresti/

Școala Teatrul de Artă Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Capitalei, au dat startul, în această săptămână, proiectului PRIMUL PAS – Program de Dezvoltare personală prin teatru pentru copii şi adolescenţi, din mediul instituţionalizat din Bucureşti, sector 2.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2022

Acest program al Școlii Teatrul de Artă București, își propune să organizeze, în patru centre de plasament din sectorul 2 al capitalei, cursuri de dezvoltare personală prin teatru, pentru copiii și adolescenții instituționalizați.

Proiectul răspunde domeniului educativ și reprezintă o soluție la preocupările autorităților privind educația prin cultură a tinerilor din Sectorul 2. Astfel, proiectul “Primul pas” susține participarea cât mai largă și mai implicată a copiilor din mediul instituționalizat în sectorul artistic, având drept priorități implicarea activă a acestor categorii speciale de copii, încurajarea accesului acestora la activități artistice, încurajarea demersurilor colaborative și a parteneriatelor inovatoare între organizațiile culturale și artistice, dar și între organizații, instituții publice și mediul privat.

Copiii instituționalizați, odată plecați din instituțiile care i-au protejat până la vârsta majoratului, întâmpină mari dificultăți în a fi acceptați fără suspiciuni, în cadrul societății. La această se adaugă și dificultățile de comunicare, pe care le au la nivel emoțional, care măresc riscul de a fi acceptați ca indivizi normali, capabili să își îndeplinească rolul în societate.

Pornind de la această nevoie a copiilor instituționalizați, Școala Teatrul de Artă și Primăria Sectorului 2 și-au unit forțele pentru dezvoltarea și implementarea Primului Pas – proiect social de dezvoltare personală a copiilor abandonați – această categorie asupra căreia nu mai planează atenția publicului larg, într-o societate preocupată de satisfacerea nevoilor imediate și de asigurarea traiului pe termen scurt și mediu.

Proiectul “Primul Pas” susține participarea cât mai largă și mai implicată a copiilor din mediul instituționalizat în sectorul artistic și are drept priorități, implicarea activă a categoriilor speciale de public, încurajarea accesului la activități artistice, încurajarea demersurilor colaborative și a parteneriatelor inovatoare între organizațiile culturale și artistice dar și între organizații, instituții publice și mediul privat.

Proiectul se va desfășura pe parcursul lunii iulie, iar cursurile vor fi finalizate cu montarea a câte unui spectacol, în cadrul căruia vor participa elevii fiecărei instituții de plasament partenere.

În cadrul proiectului participă actori cu experiență în pedagogie teatrală și psihologi calificați în lucrul cu copiii. Școala Teatrul de Artă București este o instituție independentă, care a luat naștere în anul 2012 și care are ca obiect principal de activitate derularea de programe (cursuri și ateliere de dezvoltare personală prin teatru, arta vorbirii sau scriere creativă) pentru copii, adolescenți și adulți. De peste nouă ani, Școala Teatrul de Artă a pregătit peste 300 grupe de cursanți. O parte dintre aceștia au fost ulterior selectați de firmele de casting pentru reclame/filme, și-au creat propriile trupe de teatru sau de improvizație, la nivel amator sau au urmat cursurile facultăților de teatru și film.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.