Puiu Hasotti: Sansele repatrierii osemintelor lui Brancusi tin doar de bunavointa Guvernului francez
https://www.ziarulmetropolis.ro/puiu-hasotti-sansele-repatrierii-osemintelor-lui-brancusi-tin-doar-de-bunavointa-guvernului-francez/

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de „bunăvoinţa” Guvernului francez. „Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Puiu Haşotti, consideră că şansele ca osemintele sculptorului Constantin Brâncuşi să fie repatriate ţin doar de „bunăvoinţa” Guvernului francez.

„Şansele, după părerea mea, ţin doar de bunăvoinţa Guvernului francez, şi nu de argumentele juridice, care, cel puţin până acum, nu prea există în România”, a declarat vineri ministrul Culturii, pentru RFI, întrebat care sunt şansele pentru ca osemintele lui Brâncuşi să fie repatriate.

El a subliniat că, în situaţia în care Guvernul României va începe această procedură, va trebui să existe argumente juridice foarte puternice.

„Constantin Brâncuşi a murit cetăţean francez. Constantin Brâncuşi a murit chiar supărat, cred eu, un pic, pe regimul de atunci din România, nu pe România, pentru că la începutul anilor ’50, el a oferit opera sa statului român şi autorităţile comuniste de la Bucureşti au spus că nu au nevoie de o operă decadentă, deci a murit supărat pe regimul de atunci, pe regimul comunist, nu pe români, nici pe România. Mai presus de toate, cel puţin eu nu ştiu să existe vreun document prin care Constantin Brâncuşi să-şi fi exprimat dorinţa să fie înmormântat în România”, a adăugat Haşotti.

Potrivit ministrului, faptul că Brâncuşi i-ar fi spus unui preot, la spovedanie, că ar dori să fie înmormântat lângă mama sa, la Hobiţa, nu reprezintă un document juridic.

„Ar fi extraordinar ca rămăşiţele pământeşti ale lui Brâncuşi să fie la Hobiţa, să facem acolo un muzeu Brâncuşi, să fie un punct de atracţie cultural şi, de ce nu, turistic, dar procedura cred că este una foarte complicată, pentru că argumentele juridice nu prea există”, a completat ministrul Culturii.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit joi la Târgu-Jiu cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care vrea să aducă rămăşiţele sculptorului Constantin Brâncuşi în Gorj, şi i-a promis acestuia că Guvernul va acorda sprijin total demersului său.

„Procedurile sunt extrem de complicate cu statul francez şi eu sunt foarte hotărât ca această iniţiativă privată pornită să o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocaţi din Franţa, din Paris, pentru ca toate procedurile, va fi nevoie de o acţiune şi de o decizie a judecătorului din Paris, pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi exhumate şi aduse la Târgu-Jiu. O să dau o decizie în acest sens pentru Secretariatul General al Guvernului şi o să preluăm noi toate cheltuielile privind reprezentarea juridică, pentru că sunt cheltuieli importante”, a afirmat Victor Ponta.

Sursa: Agerpres

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

04
/12
/16

Pe 7 decembrie, la Sala Radio, trei lucrări semnate de Cristian Lolea, Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn vor fi interpretate de Orchestra de Cameră Radio în cadrul unui concert care îmbină clasicismul vienez cu creația contemporană, sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistă este violonista Cristina Anghelescu.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

03
/12
/16

Primăria Municipiului București prin ARCUB alături de Compania Passe-Partout Dan Puric vă invită în luna decembrie să vă bucurați împreună cu familia de „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, care se va juca la Sala Mare de la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) în zilele de 20, 21 și 22 decembrie.

02
/12
/16

Pe 1 decembrie, când în București tocmai începuse defilarea de Ziua Națională, în Sala Mare a Teatrului Metropolis începea castingul prin care zece actori tineri urmau să fie selectați pentru a face parte din spectacolul care va marca în 2017 zece ani de la înființarea teatrului din strada Mihai Eminescu. Oricine ar fi fost de față ar fi avut impresia că asistă la spectacolul din spatele spectacolului. Și chiar așa era.

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.

02
/12
/16

Radu Iacoban, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori tineri, revine în decembrie cu o un nou spectacol: “O intervenţie”, de Mike Bartlett, cu Ana Ularu şi Lucian Iftime în distribuţie. Spectacolul (nerecomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani) va putea fi văzut sâmbătă, 10 decembrie şi duminică, 11 decembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Act.

02
/12
/16

După șase ediții de mare succes pe scenele din România și Europa, Turneul “Duelul Viorilor Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, astăzi, 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, pe 5 decembrie, de la ora 18:00.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.