Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-primul-regizor-roman-cu-trei-productii-la-berlinale-2020/

Filmele „Tipografic” şi „Ieşirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internaţională în secţiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeași secțiune două filme. De asemenea, Radu Jude va participa și la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie – 1 martie 2020.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două povești și două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, exact din același timp.

Din distribuția celui de-al șaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Șerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Șerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareș Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuță, Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude și Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie și Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

„Tipografic Majuscul” este o producție microFILM în coproducție cu Televiziunea Română și Hi Film Productions. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cofinanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în asociere cu nomada.solo, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, MediaCom, Zenith Media Communications. Vânzări internaționale Best Friend Forever, distribuit în cinematografe de Hi Film Productions.

„Ieșirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă și documente referitoare la Pogromul de la Iași din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoțite pe coloana sonoră de declarații și mărturii despre soarta acestora. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografiile propriu-zise ale Pogromului, unele din ele inedite.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuțiu. Producători: Ada Solomon, Carla Fotea și Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

„Ieșirea trenurilor din gară” este o producție microFILM și nomada.solo și va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.

Secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin prezintă anual o selecție de filme care pun accent pe inovație sau experiment. De-a lungul anilor, aici au avut premiera filmele unor cineaști ca Jean-Luc Godard, Claude Lanzmann, Harun Farocki, Alexander Kluge, Danielle Huillet și Jean-Marie Straub, Aki Kaurismäki etc.

„Somnambulii”, cel mai recent proiect de ficțiune scris de Radu Jude și produs de Ada Solomon prin microFILM, este o comedie spumoasă despre corp, sex, tehnologie și societate. Filmările vor începe în vara anului 2020, iar Katia Pascariu va interpreta rolul principal.

Proiectul beneficiază de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este inclus în secțiunea Rotterdam – Berlinale Express a Berlinale Co-Production Market, imediat după prezentarea în premieră la CineMart (26 – 29 ianuarie 2020).

Foto: Silviu Ghetie

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.