-->

Regele Mihai a murit!
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-mihai-a-murit/

Regele Mihai I (96 de ani), fostul suveran al României, a murit, astazi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2017

Principesa Margareta va face astazi, la ora 19.00, o declaraţie către ţară. Programul funeraliilor va fi anunţat miercuri.

Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este ‘în stare de suferință’, alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice.

La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.

Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.

Foto: Regele Mihai – facebook

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

10
/10
/22

Romeo Pop a fost actor al Teatrului Bulandra timp de 27 de ani. Născut la Aiud în 1952, a absolvit UNATC în 1975 la clasa marelui Octavian Cotescu. În 2007, la inițiativa sa și a lui George Ivașcu, se deschidea Teatrul Metropolis din București.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.