Regele Mihai, sărbătorit oficial la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-mihai-sarbatorit-oficial-la-londra/

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Regele Mihai I va fi omagiat la Londra printr-o serie de evenimente, în cadrul unei vizite pe care acesta o efectuează în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 6 – 8 noiembrie.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Familiei Regale, Regele Mihai I va efectua această vizită împreună cu Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Alături de Regele Mihai se vor afla şi Principesa Elena, împreună cu fiica ei, Elisabeta Karina.

Astfel, marţi, Principesa Margareta şi Principele Radu vor lua parte la Gala Anuala a Crucii Roşii Internaţionale, eveniment ce se află anul acesta sub înaltul lor patronaj.

Miercuri, Regele Mihai I va avea o întâlnire cu primarul Londrei, Boris Johnson.

Miercuri seară, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi Elisabeta Karina vor lua parte la un dineu oficial oferit de ghildele tradiţionale ale Londrei, la Wax Chandlers Hall, unul dintre monumentele istorice ale capitalei britanice.

Joi, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, Familia Regala a României va participa la o slujbă religioasă în capela regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. Ceremonia va avea loc în onoarea Regelui Mihai şi va fi condusă de capelanul reginei Elizabeth a II-a şi capelan al Ordinului Regal Victorian, reverendul prof. Galloway.

Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 75 de ani de când Regele Mihai a primit Ordinul Regal Victorian în grad de Mare Cruce. Cu această ocazie, Regele Mihai devine primul suveran străin al cărui blazon este aşezat în capela ordinului.

Ceremonia va fi urmată de un dineu oficial, la care vor participa, alături de Familia Regală a României, ducele şi ducesa de Gloucester, ca reprezentanţi ai reginei Elizabeth, dar şi membri ai Guvernului britanic, oficiali ai oraşului Londra, membri ai corpului diplomatic, personalităţi din mediul de afaceri şi ale societăţii civile din Marea Britanie.

Sursa: Mediafax
13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.