Regizorul israelian Eran Kolirin: Umorul adaugă profunzime vieţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-israelian-eran-kolirin-umorul-adauga-profunzime-vietii/

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 iunie 2022

În LET IT BE MORNING (SĂ FIE DIMINEAŢĂ, 2021), al patrulea său lungmetraj, regizorul israelian Eran Kolirin se întreabă care e starea de spirit a arabilor israelieni. Un bărbat, soţia sa şi băiatul lor rămân prinşi din cauza unei blocade într-un sat arab din Israel, unde s-au dus pentru o nuntă în familia lor arabă şi de unde nu se mai pot întoarce la Ierusalim, unde e viaţa lor.

Aproape ca orice producţie din Orientul Mijlociu,  LET IT BE MORNING e un film politic. Dar, mai mult decât atât, este un film existenţialist, iar Eran Kolirin redă asta printr-un amestec de comic absurd, melancolie şi rupturi dese de ritm şi de stil (prin diverse tertipuri de mizanscenă) care blochează orice încercare a spectatorului de a anticipa ce se va întâmpla şi produce o stare de disconfort stimulantă.

Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, unde filmul său a avut două proiecţii, Eran Kolirin a vorbit într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre provocarea şi riscurile de a face un film bazat pe o carte scrisă de un autor palestinian (Sayed Kashua), despre înclinaţia spre absurd şi obligaţia ca cineaştii să fie critici la adresa societăţilor în care trăiesc.

Ionuţ Mareş: La un festival de film din SUA aţi spus că alegerea acestui roman pentru a-l ecraniza a fost ca un act sinucigaş pentru dvs. De ce aţi afirmat asta?

Eran Kolirin: Pentru că discursul actual, în special în SUA, despre identitate, despre politică, despre cine ce poveşti poate să spună a luat proporţii uriaşe, aproape vulgare, până în punctul în care toată lumea se teme. Lumea a început să fie divizată. Când am primit invitaţia de la Sayed Kashua, care este palestinian, de a-i ecraniza romanul, am spus că trebuie să o fac. Mi-am spus că nu-mi pasă ce reacţii va stârni: povestea îmi place şi Sayed Kashua şi-a pus încrederea în mine, aşa că pot să o fac.

Nu spun că nu e o discuţie importantă. Este normal să existe întrebări despre cine spune o poveste sau alta. Dar nu este o lege a naturii. Nu e ca şi cum Dumnezeu a dat o lege şi niciodată nu se mai poate face ceva de genul a ceea ce a am vrut să fac şi eu şi care să funcţioneze. Nu este adevărat.

Credeţi că este mai dificil astăzi să faci filme despre Celălalt, pentru a încerca să îl înţelegi?

A devenit un fel de concept interzis. Din anumite motive, este justificat, dacă te uiţi în trecut, la felul în care s-a dezvoltat cinema-ul, la felul în care multe filme l-au portretizat pe Celălalt. Însă viaţa se schimbă mereu. Există întotdeauna cazuri specifice. Aşa că nu faci legi. Ok, poţi vorbi despre asta, poţi chestiona. Şi pentru mine a fost o întrebare şi am analizat care este locul meu. Nu sunt împotriva discuţiei, dar nu îmi place că oamenii o tratează ca pe un fel de lege.

Cum a fost primit filmul în Israel?

Ca la orice film, au fost oameni cărora le-a plăcut şi oameni cărora nu le-a plăcut. De critică a fost foarte bine primit. Publicul general a fost divizat, în funcţie de viziuni politice şi de gusturi.

Bineînţeles, filmul propune mai multe niveluri de înţelegere. Dar mi se pare evident că vorbim şi de un film politic. Sunteţi de acord cu o astfel de etichetă?

Orice film poate fi politic. Este o întrebare la care puteţi răspunde mai degrabă dvs. Scopul meu nu este politicul. Scopul meu este fiinţa umană. La finalul zilei, poţi spune că filmul are şi un înţeles politic. Respect asta. Dar nu este punctul meu de pornire.

Ce e foarte interesant la filmul dvs. este că vorbiţi despre o categorie puţin reprezentată în filmele care vin din acea parte a lumii, arabii care trăiesc în Israel şi au cetăţenia israeliană.

A fost unul din lucrurile interesante în cartea lui Sayed Kashua. În scrierile sale, el spune povestea palestinienilor care sunt cetăţeni ai Israelului. Este un grup foarte specific. Oamenii ne văd uneori pe toţi la fel. Dar există diferenţe. Sunt palestinieni, dar se confruntă cu o altfel de luptă.

Protagonistul şi familia sa sunt prinşi între identitatea palestiniană şi cetăţenia israeliană.

Exact. Sunt prinşi la mijloc şi în ceea ce priveşte clasa socială. Economic vorbind, sunt puţin sub societatea evreiască şi puţin peste societatea din Teritoriile Ocupate şi, bineînţeles, din Gaza. Sunt tot timpul la mijloc. Sunt fascinat de astfel de cazuri, nu de cele extreme.

Filmele dvs., inclusiv acesta, au un tip de umor negru şi elemente de satiră. De ce este important comicul pentru dvs.?

Nu ştiu. Aşa sunt eu în viaţă. Nu pot vorbi doar serios. Cred că umorul adaugă profunzime. Viaţa este foarte ciudată. Dacă ne uităm la ea, nu eşti sigur unde te afli. Aşa este instinctul meu. Îmi place să fac ca fiecare subiect despre care vorbesc să fie şi puţin amuzant.

Un alt lucru ofertant la filmul dvs. este mizanscena. Sunt scene care te fac inconfortabil. Nu poţi anticipa ce se întâmplă, nu poţi spune ce va face sau va spune un personaj sau altul. Sunt multe ruperi de ritm, cu momente fie amuzante, fie emoţionante.

Mă bucur că aţi simţit aşa. Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi dau seama că nu am motivaţii speciale pentru acest stil. Aşa simt. Dacă aş fi pictor, aş spune că vine din mână. Este felul de a fi, modul în care percepi lumea. Nu ştiu exact. Probabil este vocea mea.

Cred că filmul este construit ca un mic teatru al absurdului. Îmi place acest sentiment uşor de teatralitate din film. Simţi tot timpul că nu e vorba complet de realitate, dar nu e vorba nici de suprarealism. Înseamnă a fi puţin deasupra pământului, dar nu în cer. Atunci mă simt cel mai confortabil.

Filmul dvs. a fost în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Cannes. Colegul dvs., Nadav Lapid, a fost prezent în competiţie pe Croazetă, cu “Genunchiul lui Ahed”. Ambele filme sunt critice la adresa unor aspecte ale societăţii israeliene. Cum comentaţi asta?

În primul rând, Nadav este un prieten bun. Filmul lui îmi place foarte mult. În al doilea rând, cred că e foarte firesc (ca filmele să fie critice – n.r.). Dacă trăieşti în România, în viaţa ta există trecutul şi viitorul ţării, sistemul de clase sociale, schimbările din societate, imigranţi. Nu există o linie între aceste lucruri.

Dacă nu eşti adeptul unui escapism total, atunci lucrurile astea fac parte din discurs. În fiecare zi se întâmplă ceva care devine subiect de discuţie între oameni. E în aer. Nu poţi spune că nu ai auzit.

Trebuie să acorzi atenţie realităţii înconjurătoare.

Nici nu e măcar vorba de a acorda atenţie, este vorba doar de a fi firesc. Este acolo. Ce poţi face?

Iar ca artist nu poţi închide ochii.

Nu este atât de teoretic. Când ai o poveste în minte, întotdeauna ea este conectată la mediul înconjurător, la sociologie. Când scrii un personaj, te întrebi: Cine este? De unde vine? Unde se duce? Unde trăieşte? Este bogat sau este sărac? Care sunt viziunile sale politice? Toate acestea fac parte din viaţă.

Mi s-ar părea ciudat să facem filme SF, westernuri sau filme despre jafuri bancare în Israel. Sunt genuri americane. Sunt relevante pentru spiritul american. Nu văd cum ar fi relevante pentru spritul israelian. Dar văd că acest conflict este foarte relevant pentru spiritul israelienilor sau palestinienilor.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.