Regizorul palestinian Elia Suleiman vine în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-palestinian-elia-suleiman-vine-in-premiera-in-romania-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în […]

Un articol de |2 octombrie 2012

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.
 
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în care semnează unul dintre scurtmetraje, se va întâlni cu publicul la proiecţiile filmelor sale multipremiate „Divine Intervention” (2002) şi „The Time that Remains” (2009) şi va susţine un masterclasss.

Tema majoră a filmelor sale este conflictul dintre Israel şi Palestina, subiect tratat într-o manieră profund personală şi un stil care i-au adus comparaţia cu Jacques Tati şi Buster Keaton: poezia şi umorul se combină cu un soi de sobrietate şi un strop de suprarealism. Elia Suleiman semnează atât regia, cât şi scenariile filmelor sale şi are de obicei unul dintre rolurile principale.

Regizorul s-a născut la Nazareth, în 1960. Timp de peste zece ani, între 1982 şi 1993, a locuit la New York, înainte de a reveni în ţara natală, pentru a dezvolta un Departament de Film şi Media la Universitatea din Birzeit – în apropiere de Ramallah, o zonă de conflicte intense – cu sprijinul Comisiei Europene.

În metropola americană, a co-regizat mediumetrajul „Introduction to the End of an Argument” (1990) şi a semnat „Homage by Assassination” (1992), un „film-jurnal” care critică Războiul din Golf prin juxtapunerea mai multor anecdote şi istorii personale. „Chronicle of a Disappearance” (1996), primul său lungmetraj – despre drama reîntoarcerii sale în teritoriile ocupate şi dispariţia lentă a unei culturi -, a fost premiat pentru debut la Festivalul de la Veneţia.

Cel mai recent lungmetraj al său, „The Time That Remains” – al treilea film din aşa-zisa „trilogie palestiniană” -, a concurat pentru Palme d’Or în 2009 şi a câştigat, printre altele, trofeul Black Pearl pentru un film din Orientul Mijlociu la Festivalul de Film de la Abu Dhabi. În patru capitole, Elia Suleiman reconstituie viaţa cotidiană în timpul ocupaţiei israeliene în teritoriile palestiniene, pe baza jurnalului tatălui său, luptător în rezistenţa locală în 1948, a scrisorilor mamei sale şi a propriilor amintiri.

În „7 Days in Havana”, filmul colectiv care va deschide festivalul pe 19 octombrie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu, regizorul vorbeşte despre uimirile şi tentaţiile pe care le experimentează un nou-venit în capitala Cubei, într-un scurtmetraj numit ‘Diary of a Beginner’. Ceilalţi regizori sunt Benicio del Toro, Pablo Trapero, Julio Medem, Gaspar Noé, Juan Carlos Tabio, Laurent Cantet.

„Les Films de Cannes a Bucarest” se va desfăşura în perioada 19 – 25 octombrie la Cinema Studio şi Elvira Popescu.

Pe lângă premierele unor filme aduse din selecţia recentă Festivalului de la Cannes, evenimentul „Les Films de Cannes a Bucarest” le propune iubitorilor de cinema să redescopere pelicule româneşti rareori scoase din arhive, aplaudate la Cannes cu 40, 50 sau 60 de ani în urmă.

 

Sursa: Agerpres

01
/06
/17

"Poziţia copilului" este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la "Moromeţii" şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

01
/06
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând povești cu tâlc, spectacolele create de instituții teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din țară.

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.