Rodica Mandache şi Marius Manole, în Doamna fără nimeni
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodica-mandache-si-marius-manole-in-doamna-fara-nimeni/

Spectacolul „Doamna fără nimeni” regizat de Diana Mihailopol, cu Marius Manole şi Rodica Mandache. va avea primele două reprezentaţii marţi, 20 mai, ora 20:00 şi joi, 22 mai, ora 22:00, la Godot Cafe-teatru.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2014

Tânăra regizoare Diana Mihailopol realizează a doua uniune artistică dintre două generații diferite pe scena teatrală – Rodica Mandache și Marius Manole, doi actori ai căror oraș natal e Iașiul și pe care îi apropie pasiunea și dragostea nesfârșită pentru meseria lor.

Rodica Mandache

Rodica Mandache

Iubesc teatrul, care mi-a dat tot ce e mai bun în viață, tot ce e mai frumos. Necăjelile, suferințele, invidiile și nemulțumirile n-au acoperit niciodată marea bucurie pe care mi-a dat-o scena. Dragostea mea pentru teatru îmi dă filtru trebuincios. (Rodica Mandache)

Diana Mihailopol a obținut premiul UNITER pentru regia celui mai bun spectacol de teatro radiofonic Două nuvele de Mihail Bulgakov- spectacol în care Marius Manole a avut rolul principal.

Marea iubire a lui Sebastian, cel mai apreciat spectacol al regizoarei, cu aceleași roluri principale, a fost invitat la Berlin în cadrul Zilelor Culturii Românești din ianuarie 2014.

„Doamna fără nimeni” va fi cu aceeași distribuție precum cea a spectacolului „Marea iubire a lui Sebastian”, adică Rodica Mandache și cu Marius Manole. Lucrăm demult la acest spectacol. A mai avut o propunere de titlu: „Actor, copil fugit din jocuri” inspirat dintr-un vers de-al lui Nichita Stănescu.

E un spectacol de proză, poezie, colaj de texte, tot ce are legătură cu arta actorului, cu actorii, cu teatrul și cu sacrificiul pe care ei îl aduc pe scenă, acea jertfă în fața publicului, seară de seară. Cred că publicul are mare nevoie de poezie.” (Diana Mihailopol, regizor)

Foto cu Rodica Mandache si Marius Manole – Mihaela Petre şi wikipedia

Citiţi şi:
13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.