Rolurile esenţiale ale Luminiţei Gheorghiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/rolurile-esentiale-ale-luminitei-gheorghiu/

„Poziţia copilului” este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la „Moromeţii” şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2017

Pentru Luminiţa Gheorghiu, consacrarea şi celebritatea au venit, bineînţeles, cu „Moromeţii”, cunoscutul film din 1987-1988 al lui Stere Gulea, considerat deopotrivă de public şi de critică drept una dintre cele mai mari realizări ale cinematografiei române.

În acest rol, s-a făcut remarcată prin autenticitate, prin amestecul de fragilitate şi forţă, de blândeţe şi agerime, de umanitate şi tragism, într-o distribuţie plină de nume mari, cu jocuri impecabile.

Rolul Catrina Moromete, cu care va fi asociată de publicul larg pentru totodeauna (aşa cum şi Victor Rebengiuc va fi mereu Ilie Moromete), a pus în valoare expresivitatea Luminiţei Gheorghiu, capacitatea de a emoţiona prin felul de a rosti cuvintele şi prin mişcările corpului său aparent firav.

La o distanţă de peste 25 de ani şi în cu totul alt registru, rolul Cornelia din „Poziţia copilului” (2013), de Călin Peter Netzer, a evidenţiat o capacitate formidabilă de a acapara ecranul şi de a captiva privitorul. Într-o măsură consistentă, „Poziţia copilului”, disponibil acum pe platforma Cinepub, este filmul Luminiţei Gheorghiu, afirmaţie care nu diminuează cu nimic numeroasele calităţi ale scenariului, imaginii, montajului, regiei şi restului de interpretări actoriceşti.

Desigur, este din nou un rol de mamă şi soţie, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea filmelor în care a jucat, însă de această dată nu mai este femeia umilă şi blajină cu care ne-am obişnuit. Este un personaj dominator, invaziv, devorator. O forţă actoricească de neegalat în filmele româneşti ale ultimilor ani.

Între cele două repere se află, indiscutabil, impresionanta interpretare din rolul asistentei Mioara, în „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), de Cristi Puiu. Într-o lume cinică, ea întruchipează un personaj uman, de o blândeţe şi de o empatie dezarmante.

Nimic artificial, nimic exagerat, nimic fals în acest joc actoricesc de o naturaleţe cuceritoare, în spatele căreia se află un control atent exersat, absorbit însă de plăcerea transformării pe care o impune talentul.

Între debutul de la începutul anilor ’80 (în „Secvenţe”, capodopera lui Alexandru Tatos, a avut un mic rol, într-o singură secvenţă, de soţie a unui şef de bar jucat de Mircea Diaconu) şi, deocamdată, cel mai recent film, „Aferim!” (2015), în regia lui Radu Jude (unde, într-un rol episodic, face un cuplu de ţărani cu Victor Rebengiuc, racord, din nou, cu „Moromeţii”), se întinde o filmografie bogată. Una marcată de colaborări cu cei mai mari regizori români, deopotrivă din vechea generaţie şi din Noul Val, dar şi cu un cineast precum austriacul Michael Haneke, în „Code inconnu: Récit incomplet de divers voyages” (2000) şi „Le temps du loup” (2003).

De asemenea, merită amintite rolurile din filme precum „Priveşte înainte cu mânie” (1993), de Stere Gulea, „Marfa şi banii” (2001), de Cristi Puiu, „A fost sau n-a fost?” (2006), Corneliu Porumboiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), de Cristian Mungiu, „Francesca” (2009), de Bobby Păunescu, „Aurora” (2010), de Cristi Puiu, sau „Sunt o babă comunistă” (2013), de Stere Gulea. Personaje, centrale sau secundare,  pe care le-a întruchipat cu eleganţă şi cu o stăpânire perfectă a tehnicii, până într-acolo încât rezultatul pare mereu de un firesc implacabil.

„Poziţia copilului” este disponibil pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.   

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.