Român străin în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/roman-strain-in-romania/

M-am simţit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut şi munţi mai înalţi decât Carpaţii, şi mări mai frumoase decât Neagra, şi oameni mai luminoşi şi mai buni.

Un articol de Andrei Crăciun|19 decembrie 2017

Dar! Nu îmi amintesc dacă am întârziat vreodată la o întâlnire. Sau dacă am ratat vreun deadline. N-am luat-o niciodată în fața nimănui la o coadă. Încerc să îmi țin cuvântul dat, și când nu reușesc am mustrări de conștiință. Nu mi-am trucat școala (am avut mereu mai multă și mai bună școală decât cei care m-au condus). Am dat o singură dată o șpagă. 50 de lei, la un ITP. Încă am coșmaruri cu mine dând.

N-am tăcut nicio nedreptate pe care am văzut-o. Am făcut tot ce am putut să rămân om întreg. Când s-a intervenit pentru mine, căci s-a intervenit de câteva ori, am ajuns în pragul atacului cerebral de indignare.

De fiecare dată când am fost în poziția să conduc o întreprindere, cât de mică, și am mai fost, m-am înconjurat de oameni mai buni și mai deștepți decât mine. E mai ușor să faci lucrurile bine așa. I-am spus valorii valoare, și imposturii impostură.

La niciun nivel nu mă regăsesc în țara noastră, astăzi. Nici măcar culinar, nu mă simt acasă în nimic din ce ne înconjoară. Nu am mâncat niciodată o șaorma. Nu degust nici tobă și nici șorici. Ce să mai, sunt cu desăvârșire străin de arta masacrării porcilor noștri.

Nu mă uit la show-urile televizate care au succes, nu ascult muzica timpului nostru, nu am fost la nicio paradă de 1 Decembrie, nu am băgat fasole cu ciolan în public, nici măcar o dată. Nu am avut nicio sinecură. Nu am luat niciodată un leu nemuncit. Nu m-am descurcat. Sunt un ratat, dacă nu un dobitoc. Nu bugetăresc și nu votez cu PSD.

Desigur, e și o parte din România în mine care îmi place, și pe care încerc să o cultiv. Am și eu acea lipsă de gravitate care ne-a făcut ceea ce suntem de mii de ani. Cred că sunt un supraviețuitor. Sunt îndrăgostit, iremediabil, de harfă. Cred în Caragiale și în frumusețea limbii române.

Am și acea parte din România care nu îmi place, dar măcar încerc să mă vindec de ea. Cel mai bine o văd când trăiesc sau studiez sau lucrez cu oameni din alte țări.

Cred, uneori, că o voi drege din talent. Nu o dregi niciodată din talent, că nu ești Maradona. Măcar mă deprind cu etica muncii. Fiind om, n-am o morală ireproșabilă, dar nici n-am șobolănit.

Am oameni înmormântați în pământul acesta, cei mai buni prieteni ai mei sunt români, deși înțeleg că dacă eram albanez poate că erau albanezi. Oamenii pe care îi admir cel mai mult sunt români (deși, v-am zis, albanezii…).

Îmi place ceea ce ar putea deveni orașul în care locuiesc de bună voie și nesilit de nimeni – București – dacă nu ar fi administrat prin jafuri cu sclipici.

Din scârba de a mă adapta la reguli strâmbe, am încetat și să circul pe drumurile publice cu autoturismul proprietate personală. Am dat din mână a lehamite și am spus: lasă!

Am călătorit tot pământul, și o fac încă. Nu înțeleg de ce să iau eu, pentru totdeauna, calea Exilului, și să nu fie expulzați cei care fură, cei care mint, cei care din incompetență și ticăloșie distrug viețile semenilor lor.

Nu am copii, mă reprezint pe mine. Dar mă reprezint în deplinătatea facultăților mintale și sufletești.

Nu sunt vinovat față de țara în care m-am născut, dar nu sunt nici nevinovat.

Și nu înțeleg să o las pradă unor bandiți fără scrupule.

Tu?

Desigur, e și o parte din România în mine care îmi place, și pe care încerc să o cultiv. Am și eu acea lipsă de gravitate care ne-a făcut ceea ce suntem de mii de ani. Cred că sunt un supraviețuitor. Sunt îndrăgostit, iremediabil, de harfă. Cred în Caragiale și în frumusețea limbii române.

Foto: Adi Bulboacă / www.adibulboaca.ro

 



08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

18
/09
/20

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea și explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacați, orice am spune, sfârșim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

30
/08
/20

Dacă întrebi pe cineva pe stradă, în mijlocul Bucureștiului, nu a auzit nimeni de ea, chiar dacă stă la câteva minute distanță. Pe stradă, nimic nu îi semnalează prezența până nu ajungi în dreptul numărului 22, unde nimic nu s-a schimbat de mult.

16
/08
/20

De la Rafael la Picasso, istoria artei este și istoria tablourilor dispărute, din întâmplare sau în urma unui plan bine pus la punct. Muzeele pe care le vizităm astăzi ar fi putut fi mai bogate, fără îndoială. Dar tablourile, ca și cărțile, au viața lor secretă și uneori se fac nevăzute, fără să se mai arate.

05
/08
/20

Între 31 iulie și 2 august, NO.MAD Talks a organizat în satul Ciocanu din județul Argeș primul eveniment offline de după ieșirea din starea de urgență – NO.MAD Outdoor Camp, o tabără de trei zile dedicată atât freelancerilor, cât și antreprenorilor, soloprenorilor și, în general, celor care își doresc să fie creativi și eficienți.

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.