„Rotundul jucăuș” în premieră în Amfiteatrul VăraTIC
https://www.ziarulmetropolis.ro/rotundul-jucaus-in-premiera-in-amfiteatrul-varatic/

Un nou spectacol, un nou univers şi noi giumbuşlucuri ni se pregătesc în amfiteatrul din grădina Casei Eliad, în cadrul stagiunii estivale „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru”.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2021

Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 10:00, micuții cu vârsta sub 3 ani sunt invitați să urmărească spectacolul „Rotundul jucăuș” – o călătorie plină de învățăminte prin lumea formelor rotunde.

Povești și metafore sunt pregătite să dezvăluie o întreagă lume fascinantă, întrucât liniile curbe sunt prezente mai la tot pasul. Descoperim mai multe despre cerc prin multitudinea exemplelor în care îl întâlnim: de la forma soarelui și planetelor, la cea a fructelor și legumelor.

„Am ales forma rotundă, văzând în ea o formă prietenoasă, armonioasă, care ne invită la joacă în nenumărate feluri. Un cerc, de pildă, nu e doar obiectul pe care cel mic îl dă cu îndemânare de-a dura. Copilul așterne pe hârtie nenumărate cercuri: un cap, ochii, nasul, gura, un omuleț. Așezatul în cerc e cea mai bună formă de comunicare, după cum bucuria unui dans, să zicem o horă, ne adună laolaltă tot în cerc. Grădina noastră de vară, numită atât de simpatic VăraTIC, este locul ideal în care ne imaginăm că ne ținem de mână, spectatori și actori, într-un joc rotund, luminați de sus de un soare generos, rotund și el”, spune Alexandrina Halic.

Spectacolul se înscrie în proiectul „IdeaTIC. Laboratorul de povești”, care reunește producții după idei și texte propuse de actorii teatrului – și este inspirat de „Rotocol” (2008), una dintre primele producții realizate de Teatrul Ion Creangă pentru micuții cu vârsta sub 3 ani, fiind inițiat de aceeași echipă artistică: Alexandrina Halic și Anca Zamfirescu.

Biletele sunt disponibile atât pentru premieră – 3 iulie, cât și pentru următoarele reprezentații din data de 10 iulie și 31 iulie, în rețeaua Entertix/Myticket, sau de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă – tel. 0767 934 374.

Un amplu proiect dedicat copiilor de vârstă mică și preșcolară, Stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” are loc în perioada 1 iunie – 26 septembrie 2021, fiind organizată de Teatrul Ion Creangă în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Proiectul include spectacole de teatru, dar și ateliere de creativitate care au loc în weekenduri, în aer liber, în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5, Sector 3). Calendarul complet al stagiunii poate fi consultat pe www.varatic.teatrulioncreanga.ro.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.