Scrisoare către John le Carré
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-john-le-carre/

Cartea „Spionul care a ieşit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat iniţial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

Un articol de Andrei Crăciun|16 noiembrie 2017

Scumpe domnule le Carré, trebuie să vă fac această confesiune: sufeream, până la domnia voastră, de un handicap. Nu puteam citi cărți de spionaj. Și nu e un moft de literat, vă asigur, fiindcă nu sunt moftangiu. Nu am considerat niciodată că există ierarhii între genuri, nimic nu îmi repugnă mai mult decât granițele în literatură.

A fost – sunt două decenii de atunci – un timp în care am citit tot ce a scris Sir Arthur Conan Doyle, cum a fost și un timp în care am citit tot ce a scris Agatha Christie. E drept că detectivii nu sunt spioni, dar – până la urmă – e vorba tot de o literatură care pune mai presus de orice altceva inteligența. Vă asigur că am admirat întotdeauna scriitorii inteligenți. Eram convins că, atunci când nu sunt simple slujbe pentru mediocri care câștigă un ban urmând o rețetă, cărțile care abundă în spioni sunt expresia unei inteligențe superioare.

Totuși, nu puteam să le citesc. Nu mă consider un snob, și nici un sentimental pe care tot ce iese dincolo de romantism l-ar răni. Era un blocaj interior la care m-am gândit, dar pe care nu știu să îl explic. Un mister, dacă preferați.

Apoi s-a întâmplat să vă găsesc printre lecturile la zi ale celui mai bun dintre prietenii mei, un om născut în Interbelic. Nu mă așteptam să vă întâlnesc acolo, nu îmi dăduse niciodată de înțeles cât ține la dumneavoastră.

Apoi s-a mai întâmplat să văd că Graham Greene, pe care îl iubesc (și pe care nu îl asociam cărților cu spioni, deși până la urmă…), a spus anume despre Spionul care a ieșit din joc așa: cea mai bună poveste de spionaj pe care am citit-o vreodată.

Fascinat de lecturile prietenului meu, urmând îndeaproape cuvintele domnului Greene, am început să vă citesc.

Sunt în măsură să spun, la fel ca Graham Greene, dar pe de altă parte ar trebui să luați această mărturisire sub rezerva că nu am niciun alt termen de comparație.

Domnule le Carré, am găsit la dumneavoastră bucuria sinceră de a încerca înțelegerea istoriei. Mai știu câte ceva despre Zidul de la Berlin și anii de atunci.

Cartea dumneavoastră m-a dus în inima înțelesurilor, în adâncurile unei profesii apreciate (și disprețuite) și dincoace, și dincolo de Cortina de Fier, într-un timp cât oamenii contau mai mult decât mașinile.

E adevărat că nu povestea în sine (fascinantă, e drept) m-a făcut să vă declar neîndoielnic un mare scriitor. Ci forța personajelor dumneavoastră. Felul în care urmăriți căderea agentului Leamas e magnifică, nu e cu nimic mai prejos de orice mare cădere din literatură. Povestea sa de iubire cu Liz, o bibliotecară comunistă din Anglia Războiului Rece… Felul în care oamenii caută cu disperare un ideal de care să se agațe pentru a-și îndura existența… Viziunea dumneavoastră lucidă, necesară, despre iubire…

Nu pentru agentul Mundt și pentru agentul Fiedler mi-am lovit fruntea cu palma, citindu-vă, ci pentru adevărurile de care nu v-ați ferit.

Adevăruri ca acesta: (…) în timp ce un șarlatan, un actor de teatru sau un jucător de cărți se poate întoarce după ce își joacă rolul, în rândul admiratorilor săi, agentul secret nu se bucură de un astfel de refugiu salvator. Pentru el, înșelăciunea este, înainte de toate, o problemă de autoapărare. Trebuie să se protejeze nu numai de pericolele din afară, ci și de cele dinăuntru, și împotriva celui mai firesc impuls; deși poate câștiga o avere, se întâmplă ca rolul său să-l împiedice să cumpere un aparat de ras; deși poate fi erudit, e posibil să fie nevoit să nu mormăie decât banalități; chiar dacă ar fi un soț și un tată afectuos, trebuie, în orice situație, să se abțină față de cei în care, în mod firesc, ar trebui să se încreadă.

Scumpe domnule le Carré, trebuie să vă fac această confesiune: sufeream, până la domnia voastră, de un handicap. Nu puteam citi cărți de spionaj. Și nu e un moft de literat, vă asigur, fiindcă nu sunt moftangiu.



02
/04
/21

Primăria Municipiului București (PMB) prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) și Centrul pentru Seniori al Municipiului București (CSMB) va desfășura, începând cu 1 aprilie, un Concurs de creație literară adresat seniorilor bucureșteni, cu tema „Timpul”.

28
/03
/21

Luni, 29 martie, la ora 19.00, are loc lansarea online a volumului 2 al antologiei „Un secol de poezie română scrisă de femei (1945-1989), coordonate de Alina Purcaru și Paula Erizanu, cu fotografii de Lucia Lupu.

28
/03
/21

În anul 1955, când tânărul poet Pier Paolo Pasolini își publică primul roman, „Ragazzi di vita”, tradus și la noi acum de Gabriela Lungu, cu titlul „Băieții străzii” și publicat la Editura Litera, în Italia încă se simt puternic urmele războiului.

26
/03
/21

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului.

26
/03
/21

Conferințele „Despre lumea în care trăim“, ediția a patra: Radu Paraschivescu despre iluziile și mecanismele deformării, Valentin Naumescu despre criza de încredere în democrația liberală, Ioana Pârvulescu despre librarii exemplari de ieri și de azi, Sorin Ioniță despre tranziția postcomunistă și ce ne desparte de o Românie normală.