Scrisoare către Maryse Wolinski
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-maryse-wolinski/

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

Un articol de Andrei Crăciun|21 decembrie 2016

Scumpă doamnă, vă scriu pentru că tocmai am încheiat lectura volumului dumneavoastră, „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune care m-a tulburat în cel mai intim grad.

Ţin minte ziua de 7 ianuarie 2015 şi nu o voi uita niciodată – şi eu sunt de părere că atunci a început, pur şi simplu, o altă epocă în Europa şi în lume, care va schimba tot ce ştiam despre civilizaţia noastră. Dar nu asta mă preocupă acum, nu de asta vă scriu.

Am privit şi eu, atunci, îngrozit către Paris. Sunt ziarist de presă scrisă şi chiar dacă nu mai lucrez într-o redacţie, ci într-o cafenea, într-o nişă, orice redacţie îmi e acasă. Cum să fie ucişi, într-o redacţie, nişte gazetari, nişte cronicari ai realităţii, nişte oameni care puneau, în desenele lor, totul sub întrebare şi umor?

Cu toate acestea, nu sunt dintre aceia care au adoptat hashtag-ul #jesuischarlie, nu din lipsă de solidaritate, ci pentru că mi s-ar fi părut mult prea oportunist şi, în definitiv, prea puţin. Am preferat să ţin un doliu într-o tăcere.

Nu eram un cumpărător de Charlie Hebdo. Cunoşteam revista din vizitele mele în Franţa, dar nu se poate spune că o parcursesem vreodată cu adevărat. Iubeam mai ales rezistenţa sa la internet.

Iar atunci, la 7 ianuarie 2015, mi s-a făcut foarte ruşine că nu îi înţelesesem, cu adevărat, importanţa. De atunci, ce credeţi?, Charlie Hebdo a început să apară chiar şi la noi, la Bucureşti. O vreme, am văzut oameni cumpărând-o, dar, la drept vorbind, foarte puţini. N-am mai ocolit-o.

attentat-charlie-hebdoMi s-a părut totodată că îmi scapă ceva în acest conflict între barbaria dezlănţuită şi libertatea deplină de exprimare. Mi s-a părut că, dusă în hiperbolă, tragedia foarte omenească a acelei zile cade, cumplit, în secundar. M-am gândit la asta: cum erau, de fapt, cei ucişi. De aceea, cartea dumneavoastră a venit nu doar ca o explicaţie, ci mai mult – ca o mângâiere.

Şi acum, abia acum!, pot să spun că am înţeles cu adevărat ce a însemnat Charlie Hebdo. Acum, după ce am citit toate cuvintele în care v-aţi aşezat durerea pentru dispariţia bunului domn Georges Wolinski, atât de fulgerătoare şi atât de nedreaptă.

Scumpă doamnă, m-a înduioşat dragostea dumneavoastră – peste patruzeci decenii de dragoste, chiar dacă fireşte că romanţaţi: mi se pare uluitor că aşa ceva a fost, totuşi, posibil în secolul XX.

M-au înduioşat bileţele de amor pe care soţul dumneavoatră vi le presăra în cale, cum m-a înduioşat şi criza financiară care vă adusese în pragul unei schimbări de domiciliu.

draga-ma-duc-la-charlieM-au înduioşat puterea dumneavoastră de a rezista uciderii bunului domn Georges Wolinski, precum şi grija dumneavoastră pentru memoria sa (scena cu masa de desen a soţului dumneavoastră, donată unui muzeu, este atât de cumplită, pentru că este adevărată).

Scumpă doamnă, abia acum, văzând această nenorocire în detaliile sale mărunte, în viaţă unui om care avea o programare la un agent imobiliar la orele amiezii şi nu a mai ajuns niciodată la acea întâlnire, abia acum, când primul val de furie a trecut, pot să vă spun cu toată dragostea de care mai sunt în stare că da, perfect solidar cu umanitatea celor asasinaţi, şi eu sunt Charlie

Mai departe, vă doresc tot puterea de a rezista. Până la urmă, v-au rămas nişte amintiri grozave, şi aţi fost hăruită cu şansa atât de rară a unei mari iubiri.

Ca un fiu,
vă îmbrăţişez.

Şi acum, abia acum!, pot să spun că am înţeles cu adevărat ce a însemnat Charlie Hebdo. Acum, după ce am citit toate cuvintele în care v-aţi aşezat durerea pentru dispariţia bunului domn Georges Wolinski, atât de fulgerătoare şi atât de nedreaptă.

Foto sus: George și Maryse Wolinski / Daily Entertainment News



20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.

19
/04
/21

Cărțile asupra cărora ne oprim de această dată – „Dosarele mamei mele”, „Patrula djinnilor” și „Așa începe răul” – își poartă cititorul din Budapesta lui Kádár, în Madridul lui Franco și de acolo în tumultuoasa lume a mahalalelor de la periferia unei metropole indiene.

19
/04
/21

Marți, 20 aprilie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire Humanitas live online cu istoricul britanic Mark Galeotti, expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, și jurnalistul Marian Voicu despre volumele Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin apărute în colecția Istorie a Editurii Humanitas.