Seară Kurt Vonnegut, la Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-kurt-vonnegut-la-humanitas-cismigiu/

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui astăzi (29 aprilie), de la ora 19.00, o nouă întâlnire a Clubului Cărţile Denisei, care va avea ca subiect cartea „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut, aparută recent la editura Humanitas.

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2014

Invitaţi la seara Kurt Vonnegut vor fi Alina Purcaru, Alexandra Rusu, Alexandra Coliban şi Andreea Răsuceanu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

„Tabachera din Bagombo” reuneşte povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce întunecată, subversivă. Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar şi atunci când sunt triste, povestirile din volumul de faţă vorbesc despre momente de criză din viaţa unor oameni obişnuiţi, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar şi cu profundă înțelegere pentru dramele mărunte ale acestora.Kurt Vonnegut

În povestirea care dă titlul volumului, Tabachera din Bagombo, Eddie Laird încearcă să-şi impresioneze fosta soţie, pe Amy, acum captivă într-o existenţă domestică lipsită de mari satisfacţii, pozând într-un aventurier care şi-a petrecut viaţa călătorind în locuri exotice.

Dar tabachera pe care acesta o aduce în dar îl deconspiră în mod neaşteptat, pentru ca la sfârşitul povestirii cititorul să descopere că Laird duce de fapt o existenţă la fel de cenuşie şi lipsită de suspans ca şi a lui Amy şi a soţului său Harry, că este tatăl a trei copii şi se ocupă cu vânzarea cartofilor prăjiţi.

Povestirile din volumul de față sunt alerte, dinamice, deseori cu un final lovitură de teatru. În mare parte scene de viaţă domestică, care oglindesc existența cotidiană a unor personaje sufocate de monotonie, de nemulţumiri şi neîmpliniri de tot felul, acestea dezvăluie o lume zugrăvită în tuşele groase, întunecate ale bine cunoscutei ironii vonnegutiene.

În Fugarii, doi adolescenţi îndrăgostiţi, cu statute sociale diferite, fug de acasă, dar descoperă în cele din urmă că iubirea nu e singura condiţie a unei căsnicii fericite, în timp ce în Băiatul netalentat şi Băiatul care ura fetele, dirijorul fanfarei unui liceu, muzician genial, se confruntă cu o serie de întâmplări amuzante, dar şi amare, declanşate de relaţia cu unul dintre elevii săi, incapabil să se integreze în colectiv.

O altă povestire, Thanasfera, are o temă sci-fi: un om e trimis în spaţiu şi descoperă că acesta e plin de vocile celor morţi. În postfaţa volumului, Vonnegut vorbeşte, în stilul plin de umor şi ironie care l-a consacrat, despre experienţa redactării povestirilor destinate apariţiei în reviste.

Despre Kurt Vonnegut

Kurt Vonnegut s-a născut la 11 noiembrie 1922 la Indianapolis, într-o familie cu rădăcini germane. Studiază chimia şi biologia la Cornell University şi Carnegie Institute.

kurt vonnegutÎn 1942 se înrolează în armată. Luat prizonier la Dresda, în 1945, este supravieţuitor al bombardamentului asupra oraşului, experienţă atroce care îi inspiră romanul Abatorul cinci sau Cruciada copiilor: Un dans obligatoriu cu moartea (1969).

Întors în America, Vonnegut îşi reia studiile, de această dată în antropologie.

Între anii 1946 şi 1950 lucrează la compania General Electric, postură satirizată în primul său roman, Pianul mecanic (1952; Humanitas, 2006).

Din acelaşi an, Kurt Vonnegut se dedică în exclusivitate scrisului.

Kurt Vonnegut s-a stins din viaţă la 12 aprilie 2007.

Foto cu Tabachera din Bagombo şi Kurt Vonnegut – Humanitas şi wikipedia

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.