ShortsUP, pe 10 noiembrie în Bucureşti, la Turbohalle
https://www.ziarulmetropolis.ro/shortsup-pe-10-noiembrie-in-bucuresti-la-turbohalle/

Programul ShortsUP revine pe 10 noiembrie în Bucureşti, la Turbohalle, cu o serie de scurtmetraje grupate sub titlul „Cu viteza luminii”. Acesta este numele evenimentului ce va reuni scurtmetraje de top despre viaţa urbană în viteză şi un concert-eveniment al austriecilor de la Sofa Surfers, informează un comunicat al organizatorilor. Începutul de sezon aduce noutăţi […]

Un articol de |23 octombrie 2012

Programul ShortsUP revine pe 10 noiembrie în Bucureşti, la Turbohalle, cu o serie de scurtmetraje grupate sub titlul „Cu viteza luminii”.

Acesta este numele evenimentului ce va reuni scurtmetraje de top despre viaţa urbană în viteză şi un concert-eveniment al austriecilor de la Sofa Surfers, informează un comunicat al organizatorilor.

Începutul de sezon aduce noutăţi pentru ShortsUP şi pentru felul în care publicul va interacţiona cu cele mai valoroase scurtmetraje ale lumii. Dacă până acum focusul erau evenimentele lunare, din această toamnă acestea devin sezoniere, urmând ca prezenţa filmelor scurte să se intensifice pe alte medii de expunere.

Pe 10 noiembrie, la Turbohalle, startul ShortsUP se va da în ritmul filmelor scurte sub 10 minute, care au în comun personaje ce reacţionează la trepidaţia marilor oraşe. Atunci când ziua înaintează cu viteza luminii şi încurcăturile sunt pe măsură.

„Cum să-ţi păstrezi jobul de zi”(regia: Sean Frewer, Canada, 2012), un scurtmetraj care abia a intrat în circuitul festivalier, este un ghid ironic de urmat în viaţa profesională şi personală. Adaptare după povestirea de succes a Rebeccai Rosenblum, filmul descrie cu umor, dar şi căldură, cum este munca de la 9 la 5 într-un zgârie-nori. Rutina este, de fapt, pentru personajul feminin al poveştii, o adevărată junglă în mijlocul oraşului.

„Picătura” (regia: Léo Verrier, Franţa, 2011) este o animaţie câştigătoare de premii internaţionale printre care trofeul juriului la Anima Mundi Animation Festival şi premiul pentru cea mai bună animaţie la Cleveland International Film Festival. În prim-plan se află Jack, un personaj cel puţin ciudat, de vreme ce fură tablouri din muzee pentru a le mânca. Devoratorul de artă rămâne însă fără hrană, fiind nevoit să picteze el însuşi: o lecţie de viaţă fără predici, plină de învăţăminte şi haz.

„Pierdută şi regăsită” (regia: Sam Washington, Marea Britanie, 2011) completează, alături de alte două ore de filme, programul ShortsUP „Cu Viteza Luminii”. Comedie neagră despre o femeie care îşi pierde maşina în parcare, filmul a obţinut, între altele, premiul publicului la Palm Springs ShortFest, cel mai mare festival nord-american dedicat scurtmetrajului.

Filmele scurte sub 10 minute şi piesele Sofa Surfers de pe albumul „Superluminal” (2012), cel mai titrat album al trupei, cântate în premieră la Bucureşti, vor susţine ritmul evenimentului ShortsUP timp de patru ore. Albumul tratează aceeaşi temă ca şi filmele, a înstrăinării şi a nevoii regăsirii umanităţii într-o lume globalizată, tehnologizată, pe fugă, dominată de presiunea creşterii economice. Single-ul „World In A Matchbox”, difuzat şi de posturile româneşti de radio, a devenit deja foarte popular în Europa. Concertul va fi însoţit de spectacolul vizual al lui Timo Novotny, artistul care construieşte imaginea nonconformistă Sofa Surfers de mulţi ani.

Biletele pentru ShortsUP „Cu Viteza Luminii” se vor putea cumpăra prin MyTicket şi Eventim, la preţul de 40 de lei, sau la intrare, la preţul de 50 de lei.

ShortsUP este un proiect generat de Oricum în parteneriat cu Feeder.ro, care aduce în atenţie cele mai valoroase scurtmetraje din lume. ShortsUP îşi propune să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurt metraj printr-o platformă de expunere unică, ce îmbină cinema-ul cu alte arte conexe.

Sursa: Mediafax

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.

12
/01
/16

Victor Wooten revine în București, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase.

12
/01
/16

„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră - octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.

12
/01
/16

Matei Vişniec este invitatul primei Conferinţe a anului 2016 la TNB. Duminică, 17 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Matei Vişniec va vorbi despre teatru şi jurnalism şi cum se influenţează cele doua meserii prin prisma propriei experienţe.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Dacă este luni, este teatru tv. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte pentru scriitorul si dramaturgul Valentin Nicolau,i fostul şef al Televiziunii Române, plecat dintre noi în urmă cu un an, pe 13 ianuarie 2015. TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, spectacolul „Aplauze pentru Lena”, de Valentin Nicolau.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.