Sonia există
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonia-exista/

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiţia Vlădescu, scris şi regizat de Lia Bugnar.

Un articol de Andrei Crăciun|19 februarie 2019

Domnișoara Vlădescu a fost, în prima dintre cele două vieți personale, violonistă. La vârsta maturității a renunțat la o carieră care se anunța spectaculoasă în lumea muzicii și a dat la teatru, reușind prima din generația ei.

Iar acum, un deceniu mai târziu, vine pe scena de la Green și joacă, în Această Sonia, chiar povestea unei violoniste căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână și…

Această Sonia e un text scris evident pentru ea. Și e foarte bine că e așa.

Fiindcă o cunoașteți deja pe Letiția: sunt puține actrițe în orașul București care pot merge într-un spectacol de teatru până acolo unde înaintează ea, într-o monotonie a entuziasmului, înspre nebunia sublimului și invers, înspre sublimul nebuniei, exagerând rezonabil.

Letiția poate să facă totul bine pe o scenă, nu e nicio noutate, cât despre ce scrie domnișoara dramaturg Bugnar se pronunță, de fiecare dată, spectatorii, care vin și vin și vin, din nou și din nou și din nou, la spectacolele scrise și regizate de ea.

Lia Bugnar știe să ajungă la inima spectatorului, fără să îi promită că o să îi facă un catharsis (mai degrabă un piure, ca în alt text de-al dumneaei), fără să se agațe de epifanie, sfânta scândură și mofturile inenarabililor artiști îndrăgostiți de sine.

Lia Bugnar propune această rețetă a onestității: la ea spectacolul e de aici până aici și la restul te gândești dumneata în drum spre casă, când trece hohotul de râs (în cazul Soniei hohotul de râs vine mai ales de la des evocatul domn Relu) și rămâne esențialul – acel ceva care te doare, dar la un nivel îndurabil, ca atâtea în viață.

Acestea fiind spuse, nu e o surpriză că Această Sonia e așa cum te-ai fi așteptat să fie: un spectacol când comic, când tragic, în care totul e în același timp extraordinar și uman și posibil, ba chiar probabil.

Și atunci?

Și atunci, altceva merită să fie consemnat și iată că o și consemnez: acea Sonia chiar există și trăiește pe scena de la Green, dincolo de talentul Letiției și talentul Liei.

Acea Sonia prinde viață, din talentul Letiției și talentul Liei, dar le depășește pe amândouă.

Ea chiar trăiește ca un personaj cu proprie voință pe o scenă de teatru și nu știu ce altceva ar putea să facă mai mult pe pământ și în viețile noastre o violonistă imaginată, căreia într-o seară de gală, la Ateneu, îi sare arcușul din mână.

Sonia există.

Această Sonia e așa cum te-ai fi așteptat să fie: un spectacol când comic, când tragic, în care totul e în același timp extraordinar și uman și posibil, ba chiar probabil.

Foto: Dinu Lazăr



31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.