Spectacole și întâlniri memorabile, la ediția aniversară UNDERCLOUD
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-si-intalniri-memorabile-la-editia-aniversara-undercloud/

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureştean peste 40 de spectacole româneşti, invitate sau în competiţie, producţii străine, spectacole–lectură şi conferinţe.

Un articol de Liliana Matei|20 august 2017

În cele zece zile de festival, între 22 și 31 august 2017, pasionații de teatru vor avea bucuria întâlnirii cu creatorii acestuia, dar și cu personalități ale lumii artistice românești. Festivalul este găzduit de ARCUB – Gabroveni, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.

În 22 august, ziua în care festivalul se deschide cu producția Institutului Grotowski, Ultima bandă a lui Krapp, regizorul acesteia, Jaroslaw Fret, va fi provocat la o discuție despre Teatrul independent vs. teatru sărac, de către criticul Octavian Saiu. Grotowski în secolul XXI va fi tema dialogului, Jaroslaw Fret fiind regizor și actor, dar și directorul Institutului Grotowski din Polonia.

La 50 de ani de carieră, Alexa Visarion își face debutul în teatrul independent din România cu un text montat în premieră în țara noastră: Hughie de Eugene O’Neill. Spectacolul, producție UNTEATRU, va fi prezentat în festival în 27 august și va fi urmat de un dialog cu Alexa Visarion Despre viață și teatru, în ce ordine vreți.

Importanța dansului în societate, impactul social al acestuia, sunt temele discuției la care vor participa perfomerii companiei israeliene MASH și Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Make dance not war. Impactul dansului în comunitate este numele întâlnirii ce va avea loc în 28 august, imediat după spectacolul ANI-MA, produs de MASH – o entitate culturală devenită simbol pentru mișcarea artistică independentă din Ierusalim.

Două evenimente speciale îl vor avea în prim plan pe filosoful, eseistul și romancierul Pascal Bruckner: Crăciunul președintelui, ce a avut lectura în premieră mondială anul trecut în festival, se va juca pentru prima dată, în prezența autorului. Datorită cererii mari de bilete, spectacolul va avea două reprezentații, în 30 august. Din distribuție fac parte actorii Claudiu Bleonț, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu și Iulia Lazăr.

Conform tradiției, și în ediția aniversară, UNDERCLOUD va găzdui spectacole-lectură cu invitați speciali: același Pascal Bruckner a ales să își lanseze cel de-al doilea text dramatic, din nou în premieră mondială, la UNDERCLOUD. Este vorba despre lectura piesei Cu ce vă servesc?, ce va fi regizată de Chris Simion-Mercurian și care îi are în distribuție pe Maia Morgenstern și Vlad Logigan.

Spectacolul-lectură după romanul lui Frederic Beigbeder, Oona & Salinger, regizat și dramatizat de Chris Simion-Mercurian, va avea premiera în festival, în prezența autorului. Alături de Carla Maria Teaha și Șerban Pavlu, invitat special în distribuție este actorul George Mihăiță. De altfel, scriitorul francez va participa și la reprezentația cu numărul 700 a spectacolului Dragostea durează 3 ani, regizat de Chris Simion-Mercurian, după romanul său omonim.

Florina Gleznea și Ionuț Grama, regizați de Mariana Cămărășan, vor lectura Teoria tăcerii, cartea-confesiune a scriitorului și realizatorului de radio Iulian Tănase.

Facebook este un alt spectacol-lectură în care protagonist este chiar autorul-actor Vlad Logigan. Regia este semnată de către Chris Simion-Mercurian.

Lectura textului Noaptea de foc de Eric Emmanuel Schmitt, o poveste despre inițiere, supraviețuire și curaj, va fi realizată de actorul Cristi Iacob. Invitat special al evenimentului va fi alpinistul Alex Găvan. Dramatizarea și regia sunt realizate de Chris Simion-Mercurian.

Romeo Castellucci cu al său Iulius Caesar. Fragmente va închide, în 31 august, ediția aniversară UNDERCLOUD. Spectacolul, a cărui rețetă prevede în distribuție și doi actori români, aleși în urma unui casting ad-hoc, impresionează și șochează în același timp. Un personaj special va fi prezent în distribuție.

Ediția aniversară UNDERCLOUD prezintă 16 spectacole în competiție, realizate de către cei mai tineri și mai talentați artiști independenți, dar și o serie de spectacole invitate, montări cu notorietate în teatrul românesc.

Prima producție Grivița 53, un proiect de susținere în campania G53 Primul teatru construit împreună, spectacolul A.A.A., scris si regizat de Chris Simion-Mercurian, este prezent în festival în 30 august.

În aceeași zi, Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice ne propune fascinanta întâlnire cu o mare artistă a teatrului românesc, Oana Pellea. Singura producție a unei instituții de stat, invitată în festival, se va juca în noua sală Gloria (strada Bucovina, nr. 6) a Teatrului Metropolis, producătorul spectacolului.

Programat în prima zi de festival, Maria Callas-La Divina, un spectacol muzical-eveniment regizat de regretatul Radu Gabrea, o are ca protagonistă pe Victoria Cociaș.

Amalia respiră adânc, Zic Zac, Obsesii, Rovegan, Creditul, Carpathian garden, The Sunset Limited, Omul pernă sunt spectacole independente invitate, premiate în numeroase festivaluri, inclusiv în ediții anteriore UNDERCLOUD, cu texte și distribuții de excepție.

Răzvan Vasilescu, Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, Richard Bovnoczki, Ionuț Grama, Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Lucian Iftime, Cristina Casian, Ștefan Lupu, Andrea Gavriliu, Cerasela Iosifescu, Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia sunt actori cu care vă veți întâlni în cele 10 zile de UNDERCLOUD.

„Creditul”

Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2017 este disponibil pe www.undercloud.ro

Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilele ARCUB, între orele 14.00-20.00 și online prin mystage sau eventbook.

Spectatorii beneficiază de campania 1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH, susținută de Raiffeisen Bank:  la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la Casa de Bilete ARCUB -Gabroveni (str. Lipscani 84-90), al doilea bilet este oferit cadou. Această promoție nu este valabilă și pentru biletele cumpărate online.

UNDERCLOUD se desfăşoară sub egida programului european Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Eveniment cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Foto sus: Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice / Teatrul Metropolis

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.