Tablou de Gustav Klimt, record pe piaţa de artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/tablou-de-gustav-klimt-record-pe-piata-de-arta/

Tabloul „Bauerngarten”, de Gustav Klimt, s-a vândut miercuri seara la Sotheby’s Londra cu 48 de milioane de lire sterline, stabilind al treilea cel mai ridicat preţ pentru o operă a artistului vândută în Europa.

Un articol de Petre Ivan|2 martie 2017

Estimat la 45 de milioane de lire sterline, lucrarea a fost adjudecată în final cu 47.971.250 de lire sterline, la licitația dedicată impresionismului și artei moderne organizată la Londra, scrie News.ro.

Reprezentanții casei de licitație au spus că tabloul de la 1907, „Bauerngarten”, este una dintre cele mai remarcabile lucrări ale artistului care a apărut pe piață.

Klimt este unul dintre cei 10 artiști a cărei operă a depășit la licitații suma de 100 de milioane de dolari, următorii artiști în top fiind Gaugain, Cezanne, Rothko, Picasso, Modigliani, Bacon, Giacometti, Pollock și De Kooning.

La aceeași licitație, tabloul lui Pablo Picasso, „Plant de tomates”, a fost vândut pentru suma de 17 milioane de lire sterline. Tabloul a fost pictat de Pablo Picasso în Paris, în timpul ocupației naziste și prezintă o plantă de roșii ce a crescut pe pervazul ferestrei sale, fiind estimată la un preț de aproximativ 15 milioane de lire sterline.

Pablo Picasso a pictat tabloul în vara anului 1944, cu câteva săptămâni înainte ca orașul să fie eliberat. Inclus pe lista neagră a naziștilor, artistului i-a fost interzis să își expună lucrările din timpul războiului.

Klimt, Bauerngarten blumengarten, 1905c

Klimt, Bauerngarten blumengarten, 1905c

Licitația pentru tabloul „Femme nue assise”, semnat tot Picasso, s-a oprit la 13,6 milioane de lire sterline, iar pentru „Femme assise dans un fauteuil sur fond blanc”, la 12 milioane de lire sterline.

Un alt lot semnat Picasso, „Nu couche et tete d’homme”, a fost cumpărat de un colecționar cu suma de 7,9 milioane de lire sterline, o sumă mai mică decât estimarea.

„Portrait de Baranowski”, de Amedeo Modigliani, a atins în aceeași seară suma de 16,1 milioane de lire sterline, iar „Effet de neige a Louvenciennes”, de Alfred Sisley, a fost adjudecat pentru 7,3 milioane de lire sterline.

Paul Gaugain, cu „Te arii vahine – La femme aux mangos (II)”, s-a vândut cu 8,3 milioane de lire sterline.

„Les quatre saisons (L’hiver, Le printemps, L’ete, L’automne), de Camille Pissarro, a fost vândut cu 7,6 milioane de lire sterline, estimarea fiind între 8 și 12 milioane de lire sterline. Și Edgar Degas a avut succes la Londra. Tabloul „Femme nue, de dos, se coiffant (Femme se peignant)” a fost adjudecat pentru 5,4 milioane de lire sterline.

Totalul vânzărilor la licitația de artă „Impressionist & Modern Art”, organizată la început de martie de Sotheby’s, a fost de 177 de milioane de lire sterline.

(Sursa: News.ro)

Foto: Tablou de Gustav Klimt – facebook

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.