Teatrul din Cartier continuă la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-continua-la-sibiu/

Proiectul Teatrul din Cartier se află în plin avânt. Ediţia cu numărul IV a debutat pe data de 1 august, la Grădina BIS, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56, a continuat apoi pe Stadionul de Rugby Bebe Boboc din Valea Aurie şi la Biserica Evanghelică din Guşteriţa.

Un articol de Liliana Matei|27 august 2018

Publicul sibian a avut astfel astfel ocazia să redescopere, într-o lumină nouă, spații mai puțin valorificate. În perioada următoare, BIS Teatru va poposi în cartierele Terezian și Ștrand.

Anul trecut, într-o premieră pentru Sibiu, malul Cibinului a găzduit primul spectacol de teatru, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier. Datorită participării numeroase și a interesului spectatorilor, experiența va fi reiterată anul acesta. Astfel, în cartierul Terezian, sub Podul Neculce, cunoscut și sub denumirea de „Podul cel Nou”, vor avea loc în zilele de 29 și 30 august de la ora 19:00, spectacolele Orașul meu, respectiv Planeta roz bombon.

Orașul meu, în regia lui Bogdan Sărătean, pornind de la o idee de Flaviu Suhastru, îi reunește pe Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru, în calitate de autori și interpreți ai textelor cu valoare autobiografică. Monologurile lor vorbesc cu nostalgie și umor despre copilăria petrecută în cartierele Sibiului, despre locuri și oameni, trezind spectatorilor amintiri dragi și invitându-i să se regăsească în poveștile prezentate. Planeta roz bombon este un spectacol muzical, marca Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, spaniolă, franceză, engleză, germană, sau coreeană.

Spectacolul Orașul meu va fi reluat pe 4 septembrie, de la ora 19:00, în parcul din centrul cartierului Ștrand, într-o ultimă reprezentație din cadrul acestei ediții a proiectului.

Această ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.