Teatrul Naţional din Chişinău revine la TNB cu cele mai noi spectacole
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-chisinau-revine-la-tnb-cu-cele-mai-noi-spectacole/

Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele Dosarele Siberiei, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare), şi Cine l-a trezit pe Yorick, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie, ora 19.00, Sala Studio).

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2020

„Dosarele Siberiei”, unul din cele mai emoţionante spectacole-document, expresie a suferinței individuale într-o tragedie colectivă, cel mai important eveniment teatral al stagiunii trecute dincolo de Prut – potrivit Jurnalului de Chişinău, este un spectacol răvăşitor despre o imensă suferință umană, dar și despre puterea de a lupta și de rezista în fața răului ce părea fără de sfârşit. Foarte puțini dintre cei ce au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, transmit realizatorii, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. „Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi”.

„Obsesia Siberiei este una din cele mai puternice în spațiul post-sovietic, totuși, în teatrele basarabene nu a îndrăznit nimeni să atace tema deportărilor, a Gulag-ului, în ultimele decenii.

Noua producție a TNME are trei protagoniști: Ecaterina Chele, deportată în 1941, Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la Gulag, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

La 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste în Basarabia şi după aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă (scenariu: Petru Hadârcă și Mariana Onceanu) e un prim semn, declară realizatorii, că nu ne-am pierdut memoria cu totul, că ne putem asuma trecutul, oricât de cumplit, tragic, infernal ni se arată din perspectiva zilei de azi”.

„Dosarele Siberiei” este primul spectacol din cadrul Turneului Teatru Românesc care se joacă la TNB pe scena mare.

Montare de amploare, spectacolul necesită nu mai puţin de 6 ore pentru amplasarea decorului. Durata spectacolului este de 2 ore şi 15 minute, cu pauză. Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 16 ani.

În distribuţie veţi regăsi actori dintre cei mai cunoscuţi ai Naţionalului din Chişinău: Olga Guțu-Cucu, Draga-Dumitrița Drumi, Tinka Mardari, Dan Melnic, Diana Decuseară, Ninela Caranfil, Nicolae Darie, Constantin Adam, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Mărginean, Tatiana Saenco, Petru Oistric, Ion Mocanu, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca, Valentin Zorilă, Iurie Focșa, Mihai Zubcu. Alături de ei, studenţi ai profesorului Mihai Fusu.

Din echipa de realizatori ai spectacolului mai amintim pe: Irina Gurin – Scenografia (decor, costume), Irina Slobodeaniuc – Expresie corporală, Ian Onică – Proiecție video, Oleg Mardari – Lupte scenice. Secvențe video: OWH Studio.

Cine l-a trezit pe Yorick?, după William Shakespeare, adaptarea şi regia  Alexandru Vasilachi, binecunoscut şi apreciat creator de teatru, maestru în montări Shakespeare („Hamlet”, „Visul unei nopți de vară”, „Amorul dănțuie și feste joacă”, „Bocitoarele vesele”) continuă să surprindă cu această nouă montare, a cărei premieră a avut loc la sfârşitul anului trecut, pe 14 decembrie.

Spectacol-coupé inspirat din cele mai gustate istorii izvodite de geniul marelui dramaturg, bazat pe un scenariu exuberant, melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, Cine l-a trezit pe Yorick? reflectă concepte grave precum responsabilitatea și dorința de mărire, ființă și neființă, durerea existenței sub aprige vremi, moartea, conștiința, speranța. Gagurile, surprizele, glumele se țin lanț, captivând simțurile și imaginația. Pluralitatea din care e alcătuit spectacolul dă posibilitate minunaților actori din trupa de elită a Naționalului chișinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Anatol Durbală, Petru Oistric, Iurie Focșa, Doina Severin și toți ceilalți – să-și reveleze întreaga măsură a forţei creatoare, plăcerea ludică, şi mai presus de toate –Iubirea.

Scenografia este semnată de Iurie Matei, iar costumele de Tatiana Popescu.

Durata: spectacolului 2 ore şi 30 de minute (cu pauză).

Vă așteptăm la teatru să citim lumea, anunţă organizatorii. Așa cum este, a fost și va fi.

Biletele se găsesc la Casa de bilete TNB, în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe www.mystage.ro

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.