Teatrul Nottara în sărbătoare: Alexandru Repan la 80 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-in-sarbatoare-alexandru-repan-la-80-de-ani/

Pe 3 martie, Teatrul Nottara a organizat un eveniment dedicat celei de-a 80-a aniversări a actorului Alexandru Repan, născut pe 26 februarie 1940. Pe scena teatrului unde joacă de peste 50 de ani, sărbătoritul a susţinut un spectacol de poezie pe acorduri live de flaut.

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 martie 2020

Actor în zeci de filme (printre care „Vlad Țepeș”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Faimosul paparazzo” și numeroase altele) și sute de spectacole de teatru (majoritatea acestora jucate la Teatrul Nottara), profesor de actorie, distins cu Ordinul cultural în grad de Cavaler, Alexandru Repan a ajuns student la Facultatea de Teatru abia după ce a absolvit-o pe cea de Istorie. A fost coleg de generație și chiar de scenă cu multe din numele legendare ale scenei românești, printre care Emil Hossu, Ștefan Sileanu, Melania Cârje sau Alexandru Bocăneț.

Este angajat la Nottara din 1968 când, în urma unui recital de poezie la televiziune, a fost invitat de directorul de atunci al teatrului, Horia Lovinescu, să joace într-un spectacol alături de Ștefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan și Gilda Marinescu.

Alexandru Repan a dat startul spectacolului aniversar spunând: „Noi, actorii, suntem din ce în ce mai rar considerați măcar artiști. Suntem considerați interpreți. Pe lucrarea mea de diplomă și pe cele ale multor alți colegi scrie clar `prestator servicii artistice`. Voi încerca totuși să o ademenesc pe această muză a poeziei, citind câteva poeme din literatura română. Ați auzit bine, am spus `citesc`, pentru că după părerea mea poezia lirică nu trebuie recitată sau transformată în monolog dramatic, poezia lirică este de sorginte divină.”

În fața sălii pline de admiratori și colegi ai actor, muzica flautului lui Ion Bogdan Ștefănescu a însoțit ca o meditație sonoră poeziile citite de actor din creația lui Eminescu, Coșbuc, Blaga și alți mari creatori.

La final, pe scenă au urcat colaboratori și colegi, s-au depănat amintiri și emoții, iar aprecierea de care se bucură în continuare Alexandru Repan a fost evidentă în sala Teatrului Nottara.

Ce aș spune eu în cinci cuvinte despre Repan: inteligență, talent, cultură, cinism, sensibilitate” – așa l-a descris directoarea Teatrului Nottara, Marinela Țepuș. Alți colegi au vorbit despre dragostea pe care i-o poartă celui cu care împart și astăzi scena teatrului și despre ce au învățat și au trăit alături de el. Soția actorului, Simona Repan, a vorbit despre mentorul, soțul, iubitul și tatăl băieților ei, și-a urat „la mulți ani, crai de Curte Veche”, făcând aluzie la celebrul one-man-show al actorului. Cei doi băieți ai cuplului au fost și ei prezenți, venind în țară pentru acest eveniment de la studiile pe care le efectuează în străinătate. „Cele două nume ale mele, Mateiu Dimitrie, inspirate din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu Caragiale respectiv de la Dimitrie Karamazov, au însemnat foarte mult în viața și în cariera tatălui meu. Pentru mine au fost nume cu probleme atunci când trebuie să îmi spun numele la un ghișeu. La mulți ani, tata!” a spus fiul cel mare al actorului. Iar Alexandru Repan, fratele său, a vorbit despre copilăria în preajma rolurilor tatălui său și a scenei Teatrului Nottara, „iar faptul că acum, la 25 de ani, am încă ocazia să îl văd jucând, este un privilegiu.”

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.