TNTm anunță FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/tntm-anunta-fest-fdr/

Teatrul Naţional din Timişoara anunţă organizarea ediţiei 2016 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti, şi finalizarea selecţiei spectacolelor care vor compune modulul FDR al FEST-FDR.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2016

FEST-FDR îmbracă haine de toamnă, fiind programat în perioada 24 – 30 septembrie. Modificarea perioadei cu care publicul s-a familiarizat în ultimii ani a fost dictată de dificultăți birocratice care au îngreunat finalizarea secțiunii FDR,  modulul de tradiție al acestui festival al cărui concept îl reprezintă întâlnirea și dialogul dintre cele două secțiuni: spectacole pe texte românești de teatru (FDR) și spectacole internaționale și spectacole în aer liber (FEST).

La fel ca în anii precedenți, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc – FDR – urma să propună o panoramare a anului teatral anterior. Trebuie precizat că selecția realizată de teatrologul Oana Borș a trebuit să țină cont și să se adapteze impunerilor financiare ale acestei ediții și, în consecință, reprezintă cu precădere un punct de vedere, și mai puțin o imagine detaliată a anului teatral scurs de la precedenta ediție a festivalului.

Selecția modulului FDR2016 aduce laolaltă nume majore ale dramaturgiei românești – de la Eugène Ionesco sau Mihail Sebastian – la autori contemporani, cum ar fi Peca Ștefan, Elise Wilk, Bogdan Georgescu, Csaba Székely, Radu Iacoban etc.

Selecția modulului FDR reunește următoarele titluri:

  1. LECŢIA de Eugène Ionesco, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  2. STEAUA FĂRĂ NUME de Mihail Sebastian, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO – Casa Bălcescu
  3. ANTISOCIAL de Bogdan Georgescu, regia Bogdan Georgescu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
  4. PISICA VERDE de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafărul” Iași
  5. AI MEI ERAU SUPER, regia Cristian Ban, Teatrul  Clasic „Ioan Slavici” Arad
  6. ANUL DISPĂRUT. 1989 de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineau, Teatrul Mic București
  7. CASA CU PISICI de Radu Iacoban, regia Radu Iacoban, Teatrul Mic București
  8. TIHNĂ de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklos”
  9. SECRETUL FERICIRII de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru și Asociația Catharsis
  10. MaRó de Csaba Székely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureș
  11. SHAKESPEARE PENTRU ANA, un spectacol de Luminiţa Ţâcu, Centrul de Arte „Coliseum” , Chişinău
  12. ROMO SAPIENS, un spectacol de Kincses Réka, Alina Nelega, Teatrul Heimathafen din Berlin, alături de Asociația SüdOst Europa Kultur e.V., Teatrul Național Târgu Mureș, Asociația Romo Sapiens-Rudy Moca

chery-orchard-05-m

Modulul FEST propune următoarele titluri:

  1. PESCĂRUȘUL, după A.P. Cehov, regia Yaroslav Fedoryshyn, Teatrul Voskresinnia, Liov, Ucraina (spectacol în aer liber)
  2. SUMMIT_ 2.0, compania Osmego Dnia, Polonia (spectacol în aer liber)
  3. KORI KORI, compania Oposito, Franța (spectacol în aer liber)
  4. SALONUL 6. UNDERGROUND, Kiev Modern Ballet (Ucraina)

Vom reveni cu informații privind programul integral al FEST-FDR.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.