Toma Caragiu – poetul
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-caragiu-poetul/

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

Mai jos sunt fragmente din articolul semnat de Cristian Livescu, urmate de patru poezii din volumul „Poeme și alte confesiuni”:

De fapt, un Toma Caragiu poet nu uimeşte pe nimeni, cunoscută fiind mobilitatea de stări și registre a omului de teatru, același și întotdeauna altul în avatarurile sale interpretative. Era imposibil – ne dăm seama – ca acest romantic plin de candoare, cu alură de melancolic veșnic atins în ce are mai sfînt, hîtru și nefericit în același timp, impulsiv și sentimental, să nu se fi lăsat ispitit și de muza poeziei, pe care a cultivat-o ocazional, dar cu har deosebit (simultan cu pasiunea pentru artele plastice).

Prefațatorul are dreptate să observe că versurile lui Caragiu „pun în evidență un instinct poetic și nu o știință poetică”; ele oscilează între disperarea jocului și o crispare progresivă, fără a fi de neglijat o anume presimțire a fragilității, a risipirii în neantul unei clipe nefaste. […]

Fire poetică, Toma Caragiu ne dovedește, fie și tardiv, cît de puțin ne cunoaștem actorii. Dacă actorii trăiesc doar o clipă – dilatată, apoi, de memoria spectatorilor – Caragiu-poetul își prelungește viața dincolo de ultima cădere de cortină. „Aruncă doamne pămînt peste mine / și vino și tu!” – sună versul său de recviem, punîndu-i parcă existența, definitiv, sub pecetea tainei.

 

 Poezii de Toma Caragiu

***

Ţi-aduci aminte de mine

în forfota nebună a cîrciumii

(cine a aruncat zarurile)

paloarea dinaintea morții

și ochii lui din adîncuri

privesc durerea mea ce curge încet

și lacrimile mele

ce nu pot ajunge pînă la tine

fotoliul uscat

în care împietrit de veacuri

aștept să mor

arzînd încet

ți-aduci aminte de mine

de știre vreau să-ți dau

cu un minut înainte de a muri

și jertfa mea de o înțelegi

de-a pururi umbra mea te va însoți

***

Fîșia de lumină

ce vine din galaxii

mîngîie chipul tău

Bezna din jur

extaz

de fiece clipă

și suflare a trupului meu

cel ce a rătăcit de veacuri

ascunse cărări

Blestem al păcatului dintîi

îngenunche

Mîngîiere de taină a viselor mele

vinul meu neîndoit

pîinea mea cea de toate zilele

iubita mea

*** 

Mișcarea mișcarea

urlet prelung și continuu

sfîșietoare nebunie

abolind ierarhii

și ecuații sociale

Mișcarea mișcarea

îmbrățișare în stare pură

materie obsedată sexual

infectînd coridoare

de neted și transparent cristal

Mișcarea mișcarea

întîlnire a tuturor contrariilor

o nouă entitate

care smulge reflexul

intențional optic

de pe fața lumii

***

A ruginit dragostea noastră

aninată de pleoape

Speriată

își așteaptă tăcută moartea

Ne-a închis ochii

și trage de ei în jos

în abis de oameni și cerc

A ruginit dragostea noastră

Lacrimi cad din ochi închiși

și se strîng cuminți în palmă

iar noi

răstigniți pe cuvinte de dragoste

murim cu un singur ochi

închis de soartă

Foto Toma Caragiu: cinemagia.ro

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.