Trei sonate enesciene pentru pian și vioară în Stagiunea de marți seara
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-sonate-enesciene-pentru-pian-si-vioara-in-stagiunea-de-marti-seara/

Arareori se oferă ocazia ca, în aceeaşi seară, să poată fi ascultate cele trei mari sonate enesciene.

Un articol de Liliana Matei|4 februarie 2022

Cu atât mai temerar și mai interesant este demersul a doi tineri muzicieni, care, sperăm, va atrage atenția publicului asupra acestui eveniment muzical de excepție.

Violonistul Mihai Alexandru este absolvent cu masterat al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent, își desăvârșește studiile (anul 3) ca student doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara. „Încă de copil am fost atras de muzica lui George Enescu” – ne-a declarat violonistul. „Cele trei sonate enesciene pe care le propun alături de pianistul Gabriel Gâțan, în Stagiunea de marți seara pe scena Sălii mici a Ateneului Român, pot fi privite ca un concentrat dar edificator exemplu pentru evoluția creatorului, de la primele doua sonate compuse la vârsta de 16 respectiv 19 ani la cea de a treia sonată, „în caracter popular românesc”, scrisă la deplina maturitate artistica a vârstei de 45 de ani.

Pianistul Gabriel Gâțan a beneficiat de Bursa de Excelență oferită de UNMB pentru realizări artistice semnificative de două ori, în 2018 și în 2021. În decembrie 2019, a fost invitat să cânte în seria concertelor de muzică clasică de la Saint Martin in The Fields – Trafalgar Square, Londra, realizate în parteneriat cu ICR. A colaborat și cu Institutele Culturale Maghiare, susținând recitaluri de pian la sediile acestora din Paris și Londra în 2017, respectiv 2018. La Concursul Internațional „George Enescu”, ediția 2021, a fost acompaniator oficial la secțiunile vioară și violoncel, fiindu-le partener de scenă în lucrările enesciene impuse laureaților cu premiul I și III de la violoncel și cu premiul II de la vioară.

Marți, 8 februarie, ora 19, Ateneul Român, Sala mică

Stagiunea de marți seara

ALEXANDRU MIHAI – vioară

GABRIEL GÎȚAN – pian

Program

George Enescu

Sonata nr. 1, în re major, pentru pian şi vioară, op. 2

Sonata nr. 2, în fa minor, pentru pian şi vioară, op. 6

Sonata nr. 3, în la minor, pentru pian şi vioară, op. 25, „în caracter popular românesc”

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.