Trei teatre, trei destine
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-teatre-trei-destine/

În această primăvară se aniversează 31 ani de la înfiinţarea a trei instituţii de teatru… Teatrul Masca, Teatrul Excelsior şi Teatrul Urmuz…. actualul Teatrul Metropolis.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 mai 2022

În clădirea în care se află astăzi Teatrul Metropolis se înfiinţează în anul 1991 Teatrul Urmuz, un teatru care a urmărit promovarea dramaturgiei româneşti contemporane, condus de regizorul Mircea Marin. Printre cele mai importante spectacole amintim “Şcoala ludică” de Dumitru Groşan şi “Jaguar party” de Dinu Grigorescu, regia Mircea Marin.

1993 –  ia naştere Theatrum Mundi sub conducerea Corinei Şuteu, mai apoi conducerea fiind preluată de Ion Cocora (1994 – 2005).

Printre spectacolele teatrului amintim: “Cameristele” de Jean Genet, “Râul de bâlci” de Ioana Crăciun, “Jocul nebunei mele mame” de Anne Jellicoe, “Trei nopţi cu Maddox” de Matei Vişniec, ”Ceasornicăria Taus” de Gellu Naum,  spectacole  în regia lui Mircea Marin, “Goi în fața destinului” de Tudor Popescu, regia Cristina Ioviţă, “Viitorul e în ouă” de Eugène Ionesco, regia Mihai Măniuţiu, “Dumnezeu binecuvântează America” de Petre Barbu, regia Attila Vizauer, “Pietonul şi Furia” după Eugène Ionesco, regia Alexander Hausvater, “Lecţia” de Eugène Ionesco, regia Horatiu Mălăele, “Mireasa cu gene false”, de D.R. Popescu, regia Cătălina Buzoianu, “Poate Eleonora” de Gellu Naum, regia Alexandru Tocilescu,” “Levantul” de Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu, “Regele moare” de Eugène Ionesco, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

În 2006 – Teatrul Metropolis, al cărui fondator este George Ivaşcu, a cunoscut un uluitor succes de casă. Anul acesta, Teatrul Metropolis sărbătorește 15 ani de existență. Sub conducerea directorului George Ivașcu, Teatrul Tineretului „Metropolis” a fost și rămâne susținătorul actorilor independenți. Publicul s-a putut bucura de mai bine de 4.000 de reprezentații ale spectacolelor din repertoriu, care au prins viață cu ajutorul celor peste 800 de colaboratori artiști (actori, regizori, scenografi etc.).

Repertoriul a cuprins, de la înființare și până în prezent, peste 110 premiere apreciate la nivel național și internațional, atât de spectatori, cât și de specialiști de renume. Drept urmare, spectacolele Teatrului Tineretului „Metropolis” au avut mai mult de 500 de participări în turnee din țară și străinătate, fiind, de asemenea, distinse cu peste 60 de premii.

În prezent, actualul director interimar este actorul Viorel Păunescu, o prezență constantă pe scena din Mihai Eminescu `89, care a făcut parte din distribuția a peste 15 spectacole semnate de unii dintre cei mai importanți regizori care au pășit pe această scenă: Mircea Marin, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.