„Trenul regal”. Urmele regalităţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/trenul-regal-urmele-regalitatii/

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 august 2021

Provocarea e uriaşă, pentru că, atunci când ţi se oferă acces privilegiat în apropierea familiei regale, riscul unei atitudini encomiastice stă mereu la pândă, gata să plafoneze şi să edulcoreze orice demers regizoral curajos. Cu atât mai mult când vine vorba de o lume plină de ceremonial.

Însă Johannes Holzhausen, un cineast austriac cu câteva filme în portofoliu, în special documentare (precedentul, din 2014, „Muzeul vienez”, dedicat Muzeului de Istorie a Artei din Viena, s-a văzut şi în România, la TIFF), găseşte tonul potrivit în „Trenul regal” (2019).

Sigur, abordarea sa, deşi observaţională şi lipsită de voice-over, este una în general respectuoasă. Însă mizanscena joacă uneori periculos, iar tonul este mai degrabă melancolic.

Dovadă stă concluzia pe care pare să o avanseze cu discreţie filmul: Casa Regală îşi pierde tot mai mult din importanţă, iar eforturile reprezentanţilor ei de a duce mai departe blazonul, pe fondul avansării în vârstă a regelui (care, cu excepţia unor imagini de arhivă, este absent din documentar) şi apoi al morţii sale, au ceva desuet şi sugerează o perseverenţă şi o inadecvare uşor înduioşătoare. E trist să asişti la etalarea unei forme din care vicisitudinile istoriei au evacuat fondul.

Două sunt mărcile cele mai vizibile ale acestei stări de fapt.

Una e ideea însăşi a unui tren elegant, cu aspect retro, care trece prin orăşele şi mici gări ponosite, unde se întind în pripă covoare roşii murdare, se improvizează expoziţii de fotografie, se scot din depozite costume de epocă, iar copii în port popular oferă tradiţionala pâine cu sare.

Johannes Holzhausen arată din interior atât ceremonialul aranjării călătoriei cu trenul, cât şi pregătirile din câteva gări. Iar contrastul dintre pompa primului proces şi precipitarea celui de-al doilea e o sursă subtilă de comic. Nu lipsite de umor, cu siguranţă căutat de cineast, sunt şi unele momente în care se insistă asupra diverselor acţiuni de protocol din activitatea familiei regale.

A doua marcă este prezenţa arhivarului Adrian Buga, care caută şi conservă materiale din epoca regalităţii, inclusiv prin clădiri abandonate şi în ruină, şi stă de vorbă cu oameni în vârstă care au prins în copilărie perioada respectivă şi au amintiri despre ea. Aceste scene, intercalate între cele cu familia regală, accentuează sentimentul că monarhia ţine aproape exclusiv de domeniul trecutului şi că tot ce a mai rămas sunt urme materiale şi spirituale răzleţe şi pe cale de dispariţie.

Dar când am fi putut crede că totul nu e decât o formă reţinută de butaforie luată în serios, Johannes Holzhausen include înspre final momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este transportat cu acelaşi tren a cărui călătorie ocupase până atunci o bună parte din film.

Imaginile sunt cele oficiale, înregistrate de Televiziunea Română. Într-un cadru fix, lângă coşciugul străjuit de doi soldaţi îmbrăcaţi cu uniforma de altădată apar Principesa Margareta şi Principele Radu pentru a se reculege. După un alt cadru, de data asta cu chipul îndurerat al fiicei celei mari a fostului suveran, cei doi reprezentanţi ai familei regale încep să vadă, în întunericul de afară, luminile aprinse de oamenii veniţi în gări pentru a aduce un ultim omagiu. Se revine la cadrul mai larg – principesa şi principele se apropie de ferestre şi salută discret, în semn de gratitudine, în timp ce mulţimea scandează „Regele Mihai”.

E emoţionantă această solidaritate neprotocolară – semn că legătura poporului cu familia regală nu s-a destrămat complet şi că străduinţele urmaşilor de a ţine vii o idee, un stil de viaţă, o tradiţie nu sunt chiar în zadar. E ceva nobil în demnitatea cu care dispare această lume.

Documentarul „Trenul regal”, o producție Navigator Film Austria în co-producție cu HiFilm Productions și Televiziunea Română, are premiera în România pe 27 august. Filmul a avut premiera mondială în competiţia internaţională a ediţiei din 2019 a Festivalului Dok Leipzig și a fost lansat pe marile ecrane din Austria și Germania la începutul anului 2020. Documentarul este distribuit în România de microMULTILATERAL, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.