INTERVIU Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis la Cluj, cu ocazia conferinţei ”Salvaţi Marele Ecran” din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (30 mai-8 iunie), preşedintele TIFF şi regizorul Tudor Giurgiu a explicat de ce trebuie salvate cinematografele din ţară şi cum vrea să facă acest lucru.
Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2014
Ionuț Mareș: Când și cum v-a venit ideea campaniei Salvați Marele Ecran?
Tudor Giurgiu: Ideea îmi tot trecea prin minte de mult timp, dar m-am gândit că, dacă nu pornim ceva acum, cât nu e prea târziu, s-ar putea ca peste câțiva ani să regretăm.
În același timp, mă iritau toată ipocrizia și toate lamentările colegilor mei, ale mele, an de an. Problemele noastre majore la cineaști sunt că producția de filme nu e sprijinită, că nu sunt bani suficienți, că legislația nu e bună, că CNC-ul (Centrul Național al Cinematografiei) merge prost, dar nimeni nu se gândește că totul pornește de la sală.
N-am să-l uit pe Nae Caranfil, care tot timpul spunea: ”Fraților, problema principală e la săli; atât timp cât nu veți avea săli – săli de calitate, dotate și digitalizate -, nu se va schimba nimic”.
Eu nu mai am încredere să stau după ministere și CNC-uri. Trebuie o inițiativă care să pornească de jos, de la oamenii cărora le pasă, iar eu cred că la TIFF există mulți oameni cărora le pasă, și am dovedit-o an de an că vrem să schimbăm ceva.
Am spus să demarăm campania, am lansat și un site, salvatimareleecran.ro, Alex Belc (regizor de filme documentare) lucrează la un film care probabil va apărea anul viitor. Ne-am gândit că e bine ca, pe lângă toate aceste lucruri care sunt cumva de pus în tablou, de pus în ramă – un site pe care să te uiți, un film -, să facem și ceva foarte concret și foarte practic.
Și ne-am gândit că în această campanie, derulată pe mai mulți ani, trebuie să ajungem la primari, trebuie să vorbim cu Ministerul (Culturii), trebuie să convingem mai multe săli, cum au făcut polonezii, să intre într-o rețea, să aplicăm la fonduri europene.
Cred că faza ușor boemă a trecut, iar acum trebuie trecut foarte clar la acțiune, convinse Ministerul Culturii și CNC-ul să schimbe Legea Cinemtografiei, să poată să acorde finanțări, cum au făcut croații, de până la 50-70% pentru modernizarea sălilor. A venit vremea să discutăm lucruri foarte aplicate, concrete și chiar să facem ceva.
Puteți oferi mai multe detalii în legătură cu propunerea de schimbare a Legii Cinematografiei?
Discutăm cu câțiva colegi, producători, regizori și cu Comisia de Cultură de la Senat. Sunt multe propuneri, dar există una care este aproape finalizată, de schimbare a Legii Cinematografiei. Ministrul Kelemen Hunor este de asemenea foarte hotărât să o schimbe.
Sunt două lucruri importante în noua propunere de lege: 1. Să se acorde un sprijin financiar pentru producții de tip ”micro-budget”, pentru oameni care sunt la început și care poate nu vor să primească bani mulți, vor filme făcute cu bani puțini, dar să aibă 50.000-70.000 euro, să poată să facă un film lung, pentru că se poate face
2. CNC-ul să poată să finanțeze și modernizarea sălilor de cinema, lucru care acum nu se întâmplă.
De ce avem nevoie de salvarea cinematografelor de stat?
E o chestiune care ține de nevoia unor comunități locale de a se dezvolta, de a se educa și de a nu fi lăsate izolate. Eu cred că în fiecare oraș cu peste 15.000 sau 20.000 de locuitori e important să ai un cinematograf sau măcar o sală care difuzează filme, pe lângă alte activități, pe lângă teatru, operă.
Dacă ești copil, altfel de dezvolți într-un oraș dacă ai o sală de cinema. Depinde de primari, de cât de mare interes există la primari în a schimba ceva sau nu.
Vă gândiți la o colaborare?
Singura soluție este de a face o rețea, cu autorități locale interesate, care să participe. E mult mai ușor dacă ai o rețea, cum au făcut și polonezii, să poți să faci programe de cinema și filme care să circule. E mult mai simplu să lucrezi împreună decât să lucrezi separat.
Date statistice:
1990 – 130 mil. bilete vândute
2000 – 4,5 mil. bilete vândute
2005 – 2,8 mil. bilete vândute
2010 – 6,8 mil. bilete vândute
Istoric săli cinema:
1948 – 308 unități cinematografice (instalate în cinematografe, cămine culturale, case de cultură sau sedii ale sindicatelor muncitorești)
1970 – 6.278 unități – 559 sunt cinematografe pe bandă normală de 35mm, 5.714 pe bandă de 16mm, instalate în cămine culturale, școli și grădinițe, alături de 5 caravane care se plimbă cu filme prin satele izolate sau fără electricitate
1989 – 630 cinematografe
București: În timpul războiului – 46 de cinematografe.
2014 – 6 săli (de stat) – in afara multiplexurilor
2013 – 25 săli active din rețeaua România Film (6 săli modernizate, dotate cu tehnica digitală)
2013 – 78% din orașele Romaniei nu au sali
România – statul european cu cele mai puține săli/100.000 locuitori (Media Salles Study)
România – un cinema la 315.000 locuitori; Cehia – un cinema la 15.000 locuitori
Cinematografe în funcțiune: 76
Număr ecrane: 264
Locuri: 57.200
Număr cinematografe de artă/Eurimages: 6
