Un dar de Mărțișor, de la Teatrul Metropolis: „Domnul Ibrahim și florile din Coran” live, online
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-dar-de-martisor-de-la-teatrul-metropolis-domnul-ibrahim-si-florile-din-coran-live-online/

Luni 1 martie 2021, de la ora 19:00, veţi putea viziona live, online, una dintre cele mai frumoase producţii ale Teatrului Metropolis, „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”. Un spectacol de pus la suflet, despre prietenie şi umanitate, timpuri grele dar şi despre lumina oamenilor care salvează lumea.

Un articol de Cristina Enescu Aky|22 februarie 2021

„Domnul Ibrahim și florile din Coran” este un text splendid, printre cel mai emoționante ale celebrului dramaturgul franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt, pe care regizoarea Chris Simion-Mercurian l-a transformat într-un spectacol care cu siguranță vă va aduce bucurie și multe zâmbete. Din distribuție fac parte actorii Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonț, Alma Costin, Magda Catone și Dana Rusu. Spectacolul se va juca live, la Teatrul Metropolis, și va fi transmis pe platforma Streamerse, de pe care puteți achiziționa deja bilete.

Acest spectacol surprinzător de actual vorbește despre lucruri care, de un an încoace, au căpătat înțelesuri noi pentru noi toți: prietenie, umanitate, apropierea respectiv distanța dintre oameni, suferința care e mai ușor de dus când nu ești singur, și chiar singurătatea și ce anume o poate vindeca. E o poveste despre călătoria unor oameni prin viață și călătoria dintre oameni, despre greutatea copleșitoare a lumii (cu intoleranțele, ura, conflictele și singurătatea ei), dar și despre cum oamenii își pot fi unii altora lumină dincolo de toate diferențele dintre ei. Și e despre cum cu toții suntem dependenți de bunătatea, iubirea și generozitatea din ceilalți. (Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici.) 

Spectacolul ce se va juca în prima zi de primăvară va fi o experiență inedită atât pentru actori cât și pentru public: actorii vor trăi nu doar emoția puternică a revenirii pe scenă și a jocului live după o pauză (deja chinuitor de) lungă, iar publicul va avea posibilitatea de a viziona acest spectacol la care, înaintea pandemiei, frecvent biletele se epuizau într-un timp foarte scurt.

Despre acest spectacol în condiții speciale, dar și despre povestea „Domnului Ibrahim…”, am vorbit cu cel care îl interpretează pe acest personaj, actorul Marian Râlea, chiar într-o pauză de la repetiții.

Cum simțiți revenirea aceasta la teatru în forma live-online, mai ales după o pauză atât de lungă de „teatru normal”?

Sigur, ne lipsesc spectatorii în sală, dar e important să fim pe scenă, asta e viața noastră. Cred în continuare că teatrul are nevoie de sala de teatru, de acel spațiu sacru, dar acum încercăm să vedem cum e transmisă emoția și online. Eu am niște întrebări aici, dar cred că spectatorii vor fi cu noi de acasă, chiar dacă cu un alt sentiment cumva, cel al teatrului televizat.     

Eu cred că teatrul rezistă, nu poate să dispară, pentru că dăinuie de atâtea mii de ani, iar lumea chiar are nevoie de teatru, mai ales acum, deci el va trăi chiar și în acest context. Sigur, trebuie să ne adaptăm acum la o nouă realitate, online, care e altfel, dar cred că sentimentul de libertate și de putere pe care le dă teatrul vor rezista chiar și în aceste condiții. Iar acesta este un spectacol cu multe atuuri legate de text, regie și distribuție.

Capătă acest spectacol sensuri noi în contextul situației actuale, a lumii dar și a teatrului?

Da, e o poveste despre prietenie și despre sufletele care nu se despart niciodată. Nu putem să pierdem acest respect pe care ni-l datorăm unul altuia. Pot să spun că este o poveste la fel de suavă ca șnurul nostru de mărțișor, motiv pentru care am și considerat că e bine să jucăm acest spectacol tocmai pe 1 martie. Va fi un teatru de prim-plan, ceea ce poate ne și sperie puțin pe noi, actorii, pentru că adevărul va trebui să iasă la lumină foarte mult prin expresiile noastre. Dar în orice caz este o poveste frumoasă despre viață și moarte ca o plecare spre necuprins, o poveste sensibilă, care trebuie văzută.

Mai multe informații precum și bilete pentru acest spectacol găsiți pe platforma Streamerse.



20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

19
/07
/22

Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.

19
/07
/22

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

18
/07
/22

Poezia înseamnă viață trăită și mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie și de o știință a cuvintelor, poezia se leagă de orice simțământ omenesc, de orice nuanță a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viața trăită estre portretizată cu realism și unde cuvintele devin purtătoare de emoție într-un labirint lăuntric.

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.